ANM a emis Cod galben de ploi în 18 județe din țară. HARTA zonelor vizate

ANM a emis Cod galben de ploi în 18 județe din țară. HARTA zonelor vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare Cod galben de ploi, descărcări electrice, vânt și izolat grindină pentru 18 județe din țară.


Potrivit ANM, sunt vizate județele Suceava, Harghita, Neamț, Bacău, Vrancea, Covasna, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj și Bihor.

Cod galben de ploi în mai multe județe, valabil marți. Foto: ANM
Meteorologii spun că, în cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în centrul, estul și sudul teritoriului.

Avertizarea este în vigoare de marți, de la ora 12.00 până la ora 22.00. 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.