Arestat pentru trafic de tractoare, pe internet

  Arestat pentru trafic de tractoare, pe internet

 

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, după ce ar fi încercat să vândă fictiv, pe internet, mai multe utilaje agricole către clienţi din Botoşani. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, Delia Nenişcu, poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pe numele bărbatului din judeţul Vâlcea, cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune. „În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în perioada noiembrie 2018- august 2019, împreună cu alte persoane, ar fi indus în eroare şase părţi vătămate de pe raza judeţului Botoşani prin postarea fictivă de anunţuri privind vânzarea de utilaje agricole - pe site-uri de specialitate- şi prin tranzacţionarea acestora ar fi convins părţile vătămate să vireze diferite sume de bani, în mai multe tranşe, în conturi aparţinând unor persoane interpuse, deschise la diferite bănci, cu sediul atât în România, cât şi în afara ţării”, a afirmat Nenişcu.
Valoarea prejudiciului este estimată la aproximativ 30.000 de euro.
Nicolae DRUMEA

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.