Au fost prelungite alertele de vreme rea. Zonele în care sunt anunțate ploi și vijelii HARTĂ

Au fost prelungite alertele de vreme rea. Zonele în care sunt anunțate ploi și vijelii HARTĂ

 Meteorologii au prelungit joi, 17 aprilie, alertele Cod galben de vreme rea. De asemenea, a fost emisă și o informare de instabilitate atmosferică pentru toată țara.

Informarea este în vigoare până vineri, 18 aprilie, la ora 23:00. Local şi temporar, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă de 60-80 km/h.

 

Începând din seara zilei de joi (17 aprilie) vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice în Banat şi Crişana, iar vineri şi în Transilvania, Oltenia, vestul Munteniei şi în Maramureş, precum şi în zonele montane şi pe arii restrânse în rest. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15-25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. Pe alocuri vor fi căderi de grindină şi vijelii.

COD GALBEN

Interval de validitate: 17 aprilie, ora 10:00 - 17 aprilie, ora 23:00

În Banat şi în cea mai mare parte a Moldovei, temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 50-60 km/h, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali de 75-90 km/h.

 

cod galben vant

FOTO anm.meteoromania.ro

 

COD GALBEN

Interval de validitate: 17 aprilie, ora 23:00 - 17 aprilie, ora 11:00

În sudul Banatului, Oltenia şi vestul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 80-90 km/h.

 

alerta vant

 COD GALBEN

Interval de validitate: 18 aprilie, ora 11:00 - 18 aprilie, ora 23:00

În cea mai mare parte a Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-60 km/h.

 

cod galben instabilitate atmosferica

FOTO anm.meteoromania.ro

 

 

Vremea în București

 

În București, vremea va fi predominant frumoasă și caldă joi și vineri, deși cerul va prezenta unele înnorări, iar spre seară și noaptea sunt posibile ploi slabe, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată pe 17 aprilie.

Potrivit sursei citate, în perioada 17 aprilie, ora 10:00 - 18 aprilie, ora 9:00, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări spre sfârșitul intervalului când vor fi viteze de până la 35 - 40 km/h. Temperatura maximă va fi în jurul a 23 de grade, iar cea minimă de 6 - 9 grade.

Pe parcursul zilei de vineri, între orele 9:00 - 23:00, în Capitală, valorile termice vor scădea ușor față de intervalul anterior, astfel că maxima va fi în jurul a 20 de grade. Cerul va avea unele înnorări, cu probabilitate mai ridicată pentru ploi slabe seara și noaptea. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări (viteze la rafală de 35 - 45 km/h).

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.