Audienţele la Prefectura Vaslui au fost suspendate

  Audienţele la Prefectura Vaslui au fost suspendate

 

Instituţia Prefectului Vaslui a suspendat programul de audienţe până la o dată care va fi comunicată ulterior. Potrivit prefectului Mircea Gologan, măsura vine în contextul acţiunilor întreprinse de autorităţi pentru limitarea posibilităţii răspândirii coronavirusului. Trebuie să evităm pe cât posibil ca cetăţenii să intre în contact cu potenţiali purtători ai virusului. În urma deciziei de suspendare a audienţelor la permise şi paşapoarte, am decis şi noi să întrerupem pentru moment activitatea de audienţe cu cetăţenii până la o dată pe care o vom anunţa ulterior, în funcţie de dispoziţiile pe care le vom primi. Este o perioadă în care atenţia noastră se canalizează în principal pe gestionarea problemelor legate de coronavirus, motiv pentru care am considerat oportună măsura suspendării audienţelor”, a declarat Mircea Gologan.
Reprezentanţii Prefecturii au precizat că locuitorii
judeţului se pot adresa pentru rezolvarea unor probleme telefonic sau prin intermediul e-mail-ului.

Miruna NEACŞU

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.