Care a fost primul avion de pasageri produs în România

Care a fost primul avion de pasageri produs în România

 Care a fost destinul primului avion de pasageri produs în România. A fost singurul avion comercial cu reacție fabricat în Europa comunistă, însă nu mulți români îi cunosc povestea. 

Care a fost primul avion de pasageri produs în România

Primul avion de pasageri produs în România este legat de perioada comunistă. ROMBAC, căci așa se numea aeronava, a fost una dintre cele mai mari ambiții ale lui Nicolae Ceaușescu. Prin construirea unui astfel de avion cu reacție pe teritoriul României, dictatorul a vrut să își arate independența față de URSS.

Toate avioanele au fost produse în cadrul proiectului ROMBAC. În total, proiectul ar fi trebuit să numere 80 de aeronave, dar se pare că obiectivul nu a fost atins. Actuala ROMAERO, la vremea respectivă, Întreprinderea de Avioane București a reușit să finalizeze doar 9 avioane după licența avionului britanic mediu curier BAC 1-11. 

Chiar dacă nu au fost produse 80 de avioane, așa cum se dorise inițial, cele 9 avioane ROMBAC 1-11 au fost mândria lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul a cerut celor de la TAROM să le introducă pe rutele externe, pentru a se lăuda cu ele către străini.

Înainte de Revoluție, România a fost singura țară din Europa care a produs avioane de pasageri cu reacție. Același lucru l-a mai încercat și Polonia, însă planurile au eșuat. Polonezii au obținut licența de la ruși pentru aeronavele Iliușin, însă rezultatul final a lăsat de dorit. Drept urmare, Moscova a cerut să fie sistate lucrările, chiar înainte ca prima linie să fie 

Ce performanțe au bifat avioanele ROMBAC

Avioanele de pasageri ROMBAC 11-1 au fost produse în totalitate în România. Inclusiv motoarele au fost românești, fiind produse la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce. ROMBAC 11-1 a fost un avion cu propulsoare pe coadă, care putea transporta 120 de pasageri pe o distanță maximă de 3.500 de kilometri.  

Viteza maximă pe care o putea atinge un avion ROMBAC 11-1 era de 870 de kilometri pe oră, o performanță remarcabilă, inclusiv comparativ cu avioanele din prezent. La vremea respectivă, singurul avion care depășea ROMBAC-ul era modelul rusesc Tu 154. 

De departe, o performanță demnă de aplaudat a avioanelor de pasageri ROMBAC a fost dată de faptul că niciodată nu s-au prăbușit. Acest model de avion nu a fost niciodată implicat în accidente și nici nu a murit nimeni la bord, o performanță destul de greu de atins în lumea aviatică.

De ce nu au mai zburat avioanele ROMBAC

În ciuda faptului că au fost aeronave uimitoare din punct de vedere al caracteristicilor, la un moment dat, TAROM s-a văzut nevoit să renunțe la a le mai opera. Motivul?! Aveau un nivel de zgomot mult prea ridicat pentru a li se permite accesul pe aeroporturile occidentale.

La un moment dat, avioanele ROMBAC au fost închiriate unor companii din Africa și Asia. O parte dintre ele au ajuns și la Romavia, o companie de stat care se află în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Până în 2014, compania a operat câteva zboruri cu aceste avioane către destinații din Europa. În 2014, compania din subordinea Ministerului Apărării Naționale a pus lacătul pe activitate din cauza falimentului.

Ce s-a ales de primele avioane de pasageri produse în România

Cele 9 avioane ROMBAC au fost mai mult decât ambiția dictatorului Ceaușescu. Aeronavele au fost o dovadă concretă a măreției industriei aviatice românești. În ciuda faptului că au fost aeronave remarcabile, acestea au fost date uitării.

Avioanele ROMBAC au fost fie abandonate pe aeroporturi, fie au fost vândute la licitație. În cele mai triste cazuri, unele dintre ele au sfârșit prin a fi casate. Dintre toate cele 9 aeronave de pasageri produse în România, una singură a ajuns la vânzare pe internet.

Avionul în cauză s-a aflat în proprietatea Romavia și a fost înmatriculat YR-BRE. Acesta a fost scos la vânzare pe un site de profil contra sumei de 350.000 de euro. Acest avion a fost inaugurat pe 27 martie 1986, iar de-a lungul timpului, a ajuns să fie închiriat către Aero Asia, apoi a revenit în posesia Romavia.

ROMBAC YE-BRE fost retras definitiv de la zbor pe 23 septembrie 2009. În anunțul său de vânzare, se specifica faptul că acesta ar fi avut doar 6.000 de ore de zbor. În realitate, site-urile specializate au arătat că acesta ar fi avut, de fapt, 7.210 aterizări și 8.188 de ore de zbor.

Avionul ROMBAC putea transporta la bord 119 pasageri și putea avea un echipaj format din 2 piloți. Avionul scos la vânzare era dotat cu două turboreactoare cu dublu flux Rolls-Royce Spey Mk 512-14 DW.

Avionul prezidențial folosit de Ceaușescu a fost recondiționat parțial

O parte din restul avioanelor zac de ani buni pe Aeroportul Otopeni. YR-BRA a fost garat pe Otopeni, în timp ce YR-BRB a ajuns să fie conservat pe aeroportul Lagos din Nigeria. Înainte de asta, avionul ROMBAC a fost operat de Aero Asia, Aerolion International, Ryanair și EAS Airlines.

YR-BRC o fost operat de TAROM, apoi a ajuns în proprietatea Romavia și Trast Aero. Într-un final, a sfârșit prin a fi casat de ultimul proprietar. YR-BRD a fost închiriat către Adria Airways, Dan Air și Aero Asia. Potrivit aeronews.com, avionul a fost garat o bună perioadă de timp pe aeroportul din Karachi, Pakistan, după care a fost vândut la licitație. Aceeași soartă au avut-o și YR-BRF și YR-BRG, care au fost scoase la vânzare tot în Pakistan.

Avionul YR-BRH a fost închiriat de către Romavia unor companii precum Aero Asia, Air Memphis și CityLink Airways. Ajuns pe platforma Aeroportului Otopeni, la un moment dat, s-a dorit casarea lui.

Un astfel de avion de pasageri produs în România se află expus la Muzeul Aviației din București. Avionul prezidențial pe care l-a folosit ani la rând Nicolae Ceaușescu a fost restaurat parțial și este expus la ROMAERO în cadrul unor evenimente, precum BIAS (Bucharest International Air Show).

ROMBAC 1-11 a fost o adevărată mândrie a epocii Ceaușescu, dar și un simbol al visului românesc de a intra în rândul marilor producători de avioane comerciale. În continuare, ROMBAC va fi privit ca fiind un capitol important din istoria aviației autohtone pe care, din păcate, mulți români l-au dat uitării sau nu l-au cunoscut niciodată.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.