Carte de identitate falsă, cumpărată cu 500 de euro
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unei persoane, asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, despre care există suspiciuni că ar fi falsă. În punctul de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Republica Moldova, C.T. (24 de ani). Asupra lui a fost descoperită o carte de identitate având însemnele autorităţilor române, iar cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate de la un conaţional, în schimbul sumei de 500 de euro şi intenţiona să o folosească în Franţa. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Nicolae DRUMEA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.