Case distruse la foc la Neamț

Case distruse la foc la Neamț

Două locuinţe şi patru anexe gospodăreşti din localitatea Şoimăreşti - comuna Drăgăneşti au fost distruse de un incendiu, în noaptea de luni spre marţi, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

La faţa locului au intervenit pompierii militari din Târgu Neamţ şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Drăgăneşti.

"La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat în întreaga gospodărie, la două locuinţe şi patru anexe gospodăreşti. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în urma căruia au ars aproximativ 250 de metri pătraţi din acoperişurile a două locuinţe, patru anexe gospodăreşti cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi, 10 metri cubi de lemne, 5 tone de cereale, unelte agricole şi 60 de păsări. S-a deteriorat mobilă şi aparatură electrocasnică", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Clarisa Jinga.

O femeie în vârstă de 74 ani a suferit atac de panică şi a fost asistată medical de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă a incendiului.  

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.