Ce este Arbidol, medicamentul-minune împotriva COVID?

 Ce este Arbidol, medicamentul-minune împotriva COVID?

 

Ministerul Sănătăţii a modificat protocolul de tratament pe care medicii îl folosesc pentru pacienţii cu COVID 19. Astfel, Umifenovir, cunoscut sub numele de Arbidol este folosit în cazul pacienţilor cu forme uşoare şi medii de boală. „Este un medicament antiviral, substanţa lui activă este umifenovirul, el este folosit de ceva vreme ca terapie antigripală în Rusia şi Republica Moldova, iar în ultimul timp a fost folosit şi în China. Are acţiune antivirală şi se pare că este eficient şi pentru Covid 19. Spun se pare pentru că nu avem suficiente date ca să tragem nişte concluzii, de altfel cam toate medicamentele folosite în momentul ăsta pentru SARS COV – 2 sunt în curs de a fi definitivate ca efect, avantajul lui este că are destul de puţine contraindicaţii medicamentoase, astfel încât dacă pacientul are şi alte terapii poate lua şi Arbidolul, este destul de uşor de suportat, având destul de puţine reacţii adverse”, a explicat medicul infecţionist Adrian Marinescu. 

Umifenovirul nu este aprobat în Uniunea Europeană, iar pacienţiii din România îl pot primi prin anumite sponsorizări. Gigi Becali a declarat că vrea să aducă din Rusia pastile de Arbidol.

 Citește și Romania a depasit pentru a doua oara pragul de 4.000 de noi cazuri de COVID-19, in ultimele 24 de ore. Recorduri dramatice: 73 de persoane au decedat, iar 721 de pacienti sunt internati la ATI

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.