Reforma pensiilor speciale va include creșterea vârstei de pensionare. Tanczos Barna: „Dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”

Reforma pensiilor speciale va include creșterea vârstei de pensionare. Tanczos Barna: „Dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că reforma pensiilor speciale va fi introdusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale și va viza atât creșterea vârstei de pensionare, cât și schimbarea modului de calcul al acestor pensii.

„În pachetul 3, cel târziu, va trebui să avem măsuri ce vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durata activității pe timpul muncii în mai multe domenii, și în Justiție, și în MAI, în Interne, Justiție, Jandarmerie, Armată, acolo unde serviciile suport, care pur și simplu fac același lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activități care nu sunt legate de intervenții ale echipelor de jandarmi, ale forțelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condițiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel, vor fi considerate și sunt considerate privilegii. Aceste elemente trebuie să completeze pachetul”, a declarat vicepremierul marți, 22 iulie.

Acesta a subliniat că una dintre primele măsuri va fi majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii de pensii speciale, în special pentru acele categorii care nu sunt implicate în activități operative.

„Absolut. Și cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 și ceva de ani sau 15 ani sau nu știu câți ani. Deci, aceea nu este o reformă serioasă”, a punctat Barna.

Un alt aspect important al reformei va fi regândirea modului de calcul al pensiilor speciale, pentru a elimina situațiile în care pensia depășește salariul avut în activitate: „Da, da, în sensul să nu fie pensia mai mare decât salariul, care este o aberație”, a declarat acesta.

Tanczos Barna a explicat că reforma nu a fost inclusă în al doilea pachet de măsuri fiscale din lipsă de timp pentru pregătirea legislativă, însă a dat asigurări că va figura aproape sigur în pachetul al treilea.

Barna: „Dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”. Apel la compromis în negocierile cu sindicatele

Vicepremierul a mai transmis un mesaj către sindicatele din sectorul public, în contextul intensificării protestelor și amenințărilor cu greva, spunând că dialogul și compromisul sunt singurele soluții viabile într-un context bugetar dificil.

„Sunt convins că, împreună cu sindicatele din fiecare domeniu, vom avea capacitatea, înţelepciunea, să ajungem la un compromis acceptabil pentru toată lumea. Şi dânşii trebuie să înţeleagă - dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”, a declarat vicepremierul.

Barna a precizat că este esențial ca protestatarii să realizeze limitele bugetare ale statului și să se implice în identificarea unor soluții sustenabile, nu doar în revendicări.

„Le-am spus colegilor timp de şase luni, de foarte multe ori, că nici legea, nici nevoia, nici dorinţa nu ţin loc de bani. Pot să am o prevedere legală, dacă nu sunt fonduri suficiente la Ministerul Finanţelor, nu sunt bani. Trebuie să înţeleagă şi cei care organizează grevele că în momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluţii împreună, prin dialog, prin compromis”, a adăugat acesta.

Întrebat dacă Guvernul ar putea face concesii în fața presiunilor sindicale, vicepremierul a reiterat angajamentul pentru continuarea reformelor. „Vom merge până la capăt cu reformele. A face un pas în spate, ca la tango, dacă ai făcut un pas înainte şi faci doi paşi în spate, e rău. Dacă ai făcut zece paşi înainte şi faci un pas în spate, este bine.”

Oana Ababei adevarul.ro

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.