Cel mai mare salariu din Iaşi este de 80.000 lei

Cel mai mare salariu din Iaşi este de 80.000 lei



Conform ultimelor date oficiale, ieşenii au ajuns să ridice un salariu mult mai bun faţă de alte zone şi chiar peste media pe întreaga Românie. O statistică publicată de Institutul Naţional de Statistică în luna decembrie 2019 indică faptul că media salarială pe ţară a fost de 3.116 lei (2.936 lei în iunie 2019). „Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 7.118 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 1.801”, se arată într-un comunicat al INS. Iaşul, 3.000 lei, este aproape de această valoare, fiind  depăşit doar de Bucureşti (3.763 lei), Cluj (3.236 lei) şi Ilfov (3.118 lei).

  Evident, Iaşul „bate” celelalte judeţe ale Moldovei, iar diferenţa este relativ mare. De pildă, în judeţul Suceava, salariul mediu net anul trecut a fost de de 2.406 lei, în timp ce la Botoşani remuneraţia lunară ajunge la  2.507. În judeţul Bacău, un salariat a obţinut o remuneraţie netă lunară de 2.627 lei, cel mai puţin câştigând un angajat din Vaslui, care primeşte în medie un salariu lunar net de 2.431 lei.

Salarii cu cinci cifre

Totuşi, există angajaţi ale căror venituri lunare ating cote astronomice, iar explicaţiile nu trebuie căutate prea mult atât timp cât, la Iaşi, sectorul IT este într-o continuă expansiune, dovadă şi faptul că salariaţii din acest domeniu sunt cotaţi cu o creştere procentuală de peste 10%. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Iaşi au întocmit un top al primelor zece salarii, locul întâi fiind ocupat de un ieşean care ridică lunar, atenţie, 80.703 lei brut, cu mult peste liderul unui top alcătuit în vara lui 2019, cu un venit, tot brut de 65.394 lei. Pe locul doi în ierarhia valabilă la nivelul finalului lui 2019, la „mare” distanţă,  se situează un ieşean cu un venit lunar de 63.526 lei, poziţiile următoarele contabilizând lefuri de 60.449 lei, respectiv 60.072 lei. „Toate aceste poziţii sunt ocupate de angajaţi care activează în sectorul privat. Atenţie, însă, nu este vorba doar de salariaţi care activează în zona IT, întâlnim şi alte sectoare de activitate precum brokeraj, sănătate şi industrie alimentară”, spune Maria Andronache, directorul CJP Iaşi. Cu alte cuvinte, dacă în alte luni, IT-işti, magistraţii, finanţiştii sau doctorii stârneau invidia ieşeanului de rând, iată că acum zona de activitate cu salarii exorbitante s-a extins.

Un singur „intrus”

Interesant este faptul că până la locul 15 în acest top al câştigurilor salariale lunare vrute, nu există salariat sub 50.000 lei. Cu o singură excepţie, toţi sunt angajaţi în mediul privat. Singurul angajat la stat apărut în acest top este un profesor universitar, care ridică 51.555 lei. Dan CONSTANTINESCU

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.