ChatGPT e un plagiator! Riscurile reale ale inteligenței artificiale în școli, dezvăluite de profesorul Borțun

ChatGPT e un plagiator! Riscurile reale ale inteligenței artificiale în școli, dezvăluite de profesorul Borțun

Tehnologia digitală și inteligența artificială nu mai pot fi ignorate în sistemul educațional, iar refuzul adaptării echivalează cu autoexcluderea din evoluția societății, a avertizat profesorul Dumitru Borțun.

Într-o discuție despre educație și tehnologie, profesorul Dumitru Borțun a subliniat că atitudinea conservatoare nu mai este potrivită în contextul actual, deoarece a ignora tehnologia înseamnă a întoarce spatele realității și a te autoexclude din evoluția societății. Potrivit acestuia, ritmul accelerat al schimbărilor impune adaptare, nu rezistență.

„Trăim în societatea cunoașterii, în era tehnologiei digitale, provocările sunt altele. Implicarea tehnologiei digitale, a inteligenței artificiale în educație, reprezintă o șansă sau trebuie să rămânem conservatori în mentalități?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului.

„Depinde de noi, dar nu trebuie să fim conservatori. A fi conservator, în lumea de azi, înseamnă pur și simplu să întorci spatele realității”, a spus profesorul Dumitru Borțun.

„ChatGPT e un plagiator”

Profesorul Dumitru Borțun a subliniat că inteligența artificială este deja o realitate prezentă în viața de zi cu zi și trebuie integrată în educație, cu condiția să nu încurajeze lenea, impostura sau plagiatul. Acesta a atras atenția asupra riscurilor folosirii ChatGPT fără discernământ și a explicat că utilizarea acestuia echivalează cu plagiatul.

„Inteligența artificială este o realitate, este aici, o avem în telefon. Ce facem? Ne prefacem că nu e bună și o respingem sau încercăm să o asimilăm și să o integrăm în procesul educației? Eu cred că cea mai bună soluție asta ar fi, dar cu următoarea mențiune: să nu încurajeze lenea, impostura, furtul, plagiatul. Suntem exact în momentul în care se întâmplă așa ceva și ne e teamă să respingem lucrările care sunt evident făcute cu ChatGPT pentru că nu avem dovezi.

Avem un sistem corect de control și de dovezi pentru că a veni cu ChatGPT-ul înseamnă a plagia. De ce? Fiindcă și el plagiază. El e un plagiator, doar că plagiază din mai multe surse, enorm de multe surse, le procesează cu o viteză extraordinară și face o sinteză, dar e plagiat și nici nu spune de unde le-a luat”, a spus profesorul Dumitru Borțun.

„Trebuie să privim încrezători tehnologia. În acest telefon există o mie de enciclopedii. Copiii trebuie învățați să-l folosească”, a spus Sorin Ivan.

„Asta este provocarea: să le predăm inteligența artificială și să-i învățăm cum să o folosească. Pentru asta îți trebuie un alt tip de profesor. E o premieră absolută în istoria umanității”, a spus profesorul Dumitru Borțun .

Elena Aurel dcnews.ro

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.