Confiscări de peste 18 milioane de lei, la frontiera cu Suceava

Confiscări de peste 18 milioane de lei, la frontiera cu Suceava

 

 

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației, care include și județul Suceava s-a întrunit ieri pentru valuarea activităţilor desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul inspectoratului anul trecut. 2019 a reprezentat un efort de combatere a fenomenelor precum contrabanda cu țigări, trafic cu autovehicule furate din străinătate şi migraţie ilegală. În anul 2019, prin punctele de trecere a frontierei din cadrul inspectoratului, în zona de competenţă a judeţelor Satu Mare, Maramureş si Suceava, s-a înregistrat un trafic de peste 7.400.000 persoane (din care 5.000.000 cetăţeni din state UE şi 2.400.000 persoane din state non-UE) care au tranzitat frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire în/din ţară. De asemenea, în aceeaşi perioadă au tranzitat frontiera peste 2.440.000 mijloace de transport. În anul 2019, polițiștii de frontieră au întocmit 991 dosare penale (Satu Mare – 326, Maramureş – 283, Suceava – 382) sub aspectul săvârșirii a 1.783 infracţiuni de către 1.105 persoane. Pe linia activităţii de cercetare penală în dosarele penale instrumentate la nivelul inspectoratului au fost arestate 15 persoane și destructurate 5 grupări infracționale. Au fost aplicate 1.247 sancţiuni contravenţionale în valoare de 394.700 lei. Valoarea totală a bunurilor confiscate în cursul anului 2019 a fost de peste 40.095.400 lei, din care 18.129.800 de lei sunt la Suceava.

Ecaterina VICOL

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.