Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără să aibă pregătire în domeniu. Cătălin Zisu a ajuns general fără să fi absolvit Masterul de Comandă de la Universitatea Națională de Apărare, obligatoriu pentru a obține funcția de comandant. „Este ca și cum ai urma facultatea, dar nu ai făcut niciodată liceul”, a declarat o sursă din sistem.
Sursa din sistem arată că ceea ce a apărut public din dosarul generalului Zisu reprezintă „ 5% din ce a făcut el”.
„Îl cunosc foarte bine, că am fost colegi. El este general, însă el nu a absolvit cursul de generali la Universitatea Națională de Apărare, Academia Militară de Studii din București. Deci el are 3 stele. Este imposibil să se întâmple așa ceva, dar la noi în armată și în România se mai întâmplă, din păcate. Ca să vă faceți o imagine sau o idee despre asta, e ca și cum ai avea facultate fără să ai liceul. Adică să ai 10 clase, pur și simplu. Să ai o facultate, vezi, doamne. Cam așa ceva este el. Nu poți să fi nici măcar comandant de batalion fără să ai Academia de Înalte Studii. El a devenit comandantul Comandamentului Logistic Întruit cu 3 stele fără să aibă absolvită Universitatea Națională de Apărare. Ca să fii comandant trebuie să treci obligatoriu pe la această instituție prestigioasă”.
Acesta a mai spus că tot ce înseamnă achiziție în armată a trecut pe la Zisu, pe la Comandamentul Logistic Întruit.
„Deci sunt mult mai multe de găsit pe la el. Astea (care au ieșit până acum – n.r.) sunt floare la ureche. Deci vă dați seama, un om care nu a absolvit Universitatea Națională de Apărare, să fie general cu 3 stele și să comande. Este exclus”, a mai spus sursa citată.
Întrebat dacă a urmat, totuși, alte cursuri, dintre cele din CV-ul lui Zisu care să suplinească acest curs de generali de la Universitatea Militară, sursa a spus că acest curs este obligatoriu.
"Are, vă dați seama, doctorat. Păi l-a făcut la Oprea (generalul Gabriel Oprea – n.r.). (...) Nu sunt neamuri, sunt mână-n mână acolo, că și ăla tot logistician a fost. Tot pe la Comandamentul Logistic. Înțeleg că mai are și o facultate, nu mai știu. Are, are, cred că da. A fost tot așa făcută la fără frecvență, de 2 lei, aiurea în tramvai. Eu vreau să vă spun că este imposibil, inadmisibil să fii comandant, să ai 3 stele și tu să nu treci până la Universitatea Națională de Apărare. Care (Masterul de Comandă - n.r.) era 2 ani, acum este 1 an”, spune fostul coleg al lui Cătălin Zisu.
Cătălin Zisu a primit una dintre stele de la fostul președinte Traian Băsescu. Sursa spune că Zisu nu era „chiar omul Băsescu”: „El a fost omul oricui. El este ca un șarpe, s-a dus peste tot, s-a prelins la oricine, la miniștri”.
Fostul ofițer spune că trebuie verificate toate achizițiile de la Comandamentul condus de Zisu, pentru că acesta este acolo de 20 de ani.
Material de Loredana Codrut stiripesurse.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.