DIICOT a dat iama în mafia cerșetorilor: Invalizi obligați să cerșească, bătuți dacă nu atingeau 'targetul' impus
Șase bărbați și trei femei s-au obișnuit să ducă o viață de huzur pe banii altora, bani obținuți după ce obligau mai multe persoane cu dizabilități, prin constrângeri și violențe, să cerşească. Dacă nu îndeplineau targetul impus și veneau cu mai puțini bani, aceștia erau aspru pedepsiți.
Nouă persoane suspectate de trafic de persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT în urma percheziţiilor de la Timişoara. Gruparea trimitea persoane cu infirmităţi fizice la cerşit şi le obliga să obţină între 600 şi 800 de lei pe zi. Victimele erau agresate pentru a se supune şi le confiscau actele de identitate.
”La data de 4 noiembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea a 9 inculpaţi (6 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani) şi măsura controlului judiciar faţă de o inculpată, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată”, a transmis, marţi, DIICOT, într-un comunicat de presă, citat de news.ro.
”Banii proveniţi din activitatea infracţională au fost însuşiţi integral de inculpaţi.
Aceştia au constrâns o altă victimă, inclusiv prin acte de violenţă, să practice prostituţia în beneficiul lor financiar, iar pentru a se asigura că le respectă în totalitate cerinţele au deposedat-o de documentele de identitate ale sale şi ale copiilor”, au mai transmis procurorii. În urma percheziţiilor făcute luni au fost găsite şi ridicate documente aparţinând persoanelor vătămate.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.