Dosarele penale nu îi sperie: Șoferii suceveni continuă să conducă băuți la volan
La 18.01.2020, ora 00.54, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza comunei Volovăț s-a produs o tamponare, respectiv un autoturism a intrat în porțile de acces ale unui imobil, iar conducătorul auto a plecat.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat în șanțul de pe marginea DJ 178, un autoturism care prezenta avarii, iar în curtea imobilului, mai multe elemente de caroserie provenite de la același vehicul.
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul implicat în eveniment a fost condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Burla, plecat de la domiciliu, motiv pentru care, s-au organizat filtre rutiere.
Astfel, în jurul orei 01.40, pe un drum comunal neclasificat din apropierea DJ 178 din comuna Burla, polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de un localnic de 24 de ani, în care se afla ca pasager tânărul de 20 de ani, care, a recunoscut faptul că, a fost implicat într-o tamponare pe raza comunei Volovăț, însă fără victime și a plecat de la fața locului pentru că s-a speriat.
Întrucât emanau halenă alcoolică, cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 20 de ani și de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 24 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit dosare penale, fiecare dintre cei doi conducători auto fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cauzele urmând să fie soluționate procedural.
La 18.01.2020, în jurul orei 19.33, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 17B din comuna Crucea, autoturismul condus de un localnic de 25 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 18.01.2020, în jurul orei 23.00, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată despre faptul că, pe strada Libertății din localitate, un conducător auto a lovit cu autoturismul un pilon de delimitare a locurilor de parcare și pare sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului l-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat de 34 de ani din comuna Ipotești, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 18.01.2020, ora 23.45, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Traian Vuia din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 28 de ani din comuna Dărmănești.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 18.01.2020, ora 17.30, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pentru control pe DC 38 din comuna Grănicești, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de o femeie de 33 de ani din orașul Milișăuți.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
