Fenomen: Tot mai multi soferi, prinsi bauti la volan!

Fenomen: Tot mai multi soferi, prinsi bauti la volan!

 La 03.03.2020, ora 19.40, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pentru control pe DJ 291A din comuna Zamostea, autoturismul condus de un localnic de 28 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

La 03.03.2020, ora 19.40, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că, pe strada Unirii din localitate, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Poliţiştii deplasaţi operativ la faţa locului l-au identificat pe conducătorul auto, un localnic de 62 de ani care a declarat faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Unirii din localitate, din cauza neatenţiei, a intrat în coliziune cu un stâlp de la iluminatul public, rezultând doar pagube materiale.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

 

La 03.03.2020, ora 16.10, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești a oprit pentru control pe DJ 178A din comuna Comănești, mopedul condus de un localnic de 47 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.