Fiecare copil va avea un arbore al vieţii
La iniţiativa primarului Ion Lungu şi a consilierului local Angela Zarojanu, la Suceava va fi plantat câte un arbore pentru fiecare copil care va aveni pe lume. Familia va primi, odată cu certificatul de naştere, şi certificatul „Primul arbore al vieţii”.
Iniţiatorii susţin că proiectul are că obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător prin dezvoltarea şi consolidarea mai multor spaţii verzi, obiectiv fundamental pentru asigurarea calităţii aerului.
„Pe lângă importanţa acordată unui eveniment notabil, miraculos, acela al naşterii unui copil, plantarea unui pom este un act ecologic care poate influenţa calitatea vieţii generaţiilor viitoare. Dacă la nivelul serviciului de stare civilă se înregistrează anual un număr de 1000 nou-născuţi ai căror domiciliu a fost stabilit de către părinti în municipiul Suceava, prin anticipare, estimăm că în fiecare an s-ar planta un număr echivalent de puieţi, fapt notabil, cu repercusiuni pozitive asupra calităţii mediului, sănătăţii cetăţenilor şi a aerului şi a esteticii mediului urban”, se menţionează în referatul semnat de Ion Lungu şi Angela Zarojanu.
Ecaterina VICOL
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
