Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşan este în libertate. Monica Adăscăliței este cercetată pentru corupție
Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, a fost pusă în libertate, după ce magistraţii Curţii de Apel Suceava au decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Magistraţii Curţii de Apel au admis contestaţia lui Adăscăliţei împotriva încheierii din 14 mai a Tribunalului Suceava prin care i-a fost prelungit cu 30 de zile arestul la domiciliu.
Monica Adăscăliţei este cercetată pentru fapte de corupţie, ea fiind suspectată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, o infracţiune de trafic de influenţă şi o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani este acuzat că ar fi primit, direct sau prin intermediari, de la trei persoane sume de bani cuprinse între 5.000 lei - 10.000 lei.
Potrivit procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), "în lunile octombrie şi decembrie 2023, inculpata Adăscăliţei Monica-Delia (...) ar fi primit, direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei - 10.000 lei, pentru a aproba angajarea unei persoane în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Mavromati' Botoşani pe un post de medic cu competenţe limitate, a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unităţi medicale din oraşul Săveni la Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Mavromati' Botoşani, a-şi exercita o presupusă influenţă pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaţilor săi şi pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influenţa s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-şi activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată''.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
