Funeraliile Papei Francisc paralizează Roma. 10.000 de forțe de ordine și 200.000 de pelerini așteptați

Funeraliile Papei Francisc paralizează Roma. 10.000 de forțe de ordine și 200.000 de pelerini așteptați

Roma devine epicentrul unei mobilizări fără precedent, în contextul funeraliilor Papei Francisc, programate sâmbătă, 26 aprilie, în Piața Sfântul Petru. Evenimentul coincide cu Ziua Eliberării Italiei, ceea ce complică suplimentar gestionarea fluxului uriaș de oameni.

Guvernul italian a decretat cinci zile de doliu național, iar steagurile sunt în bernă pe toate clădirile publice. Peste 10.000 de forțe de ordine — polițiști, carabinieri, militari și unități speciale — patrulează Roma. Spațiul aerian este restricționat, iar Tibru e supravegheat de echipe acvatice. O unitate antidrone va proteja spațiul aerian pe durata procesiunii funerare.

Autoritățile așteaptă cel puțin 200.000 de persoane doar la înmormântare și încă 250.000 pentru alegerea noului papă. La fel ca în 2005, când patru milioane de oameni au venit pentru Papa Ioan Paul al II-lea, se anticipează un aflux uriaș de credincioși, în special din America de Sud. La ceremoniile oficiale participă peste 170 de delegații internaționale, printre care Donald Trump, Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski și Ilie Bolojan.

Potrivit dorinței sale, Papa Francisc va fi înmormântat la Bazilica Santa Maria Maggiore, într-un sicriu simplu, fără fast, marcat doar cu numele „Franciscus”. Trupul neînsuflețit a fost depus la Bazilica Sfântul Petru, pentru ca publicul să-și poată lua rămas-bun până vineri seară.

După ceremonie, va urma perioada de sede vacante, iar cardinalii sub 80 de ani se vor reuni în conclav pentru a alege un nou papă, conform regulilor stabilite în 2024 de însuși Papa Francisc. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.