Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor

La o zi după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, țăranii români păstrau o sărbătoare tăcută, dar învăluită în frică: Ilie Pălie, personaj apărut exclusiv în calendarul popular. Nu este un sfânt recunoscut de Biserică, nu apare în sinaxare și nici nu are slujbă la biserică. Dar în imaginarul rural, Ilie Pălie este poate și mai temut decât Sfântul Ilie însuși. Dacă unul cutreieră cerul cu trăsnete și carul de foc, celălalt vine pe pământ și aduce cu el căldura înnebunitoare, incendiile, bolile și rătăcirea mintală.

Cine este Ilie Pălie?

Potrivit tradiției orale, Ilie Pălie sau Ilie Călătorul este fie fratele, fie tatăl, fie vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie. În unele regiuni, este văzut ca o „dublură periculoasă” a Sfântului Ilie – o forță dezlănțuită a naturii, care vine după trăsnetul din cer, ca să ardă pământul. Nu vorbește, nu se arată, dar efectele lui se simt: recolte pârjolite, insolații grave, boli care apar brusc, accidente ciudate. Se spune chiar că Ilie Pălie nu călătorește cu carul de foc, ci merge pe jos, desculț, prin praf și arșiță, ca să atingă cu pieptul său fierbinte tot ce nu e în rânduială.

Credința populară spune clar: nu se lucrează de Ilie Pălie. Nu se coase, nu se sapă, nu se aprinde focul în vatră. Nici mâncare nu se gătea în unele case – femeile pregăteau totul din ajun, ca să nu fie nevoite să atingă focul în această zi. De ce? Pentru că se spunea că focul cheamă focul: dacă aprinzi vatra, Ilie Pălie vine și îți aprinde casa.

O superstiție spunea că oricine muncește pe 21 iulie este „pălit” a doua zi: fie îl lovește o boală, fie i se strică recolta, fie are un necaz greu în familie. Se considera o zi „de foc” și „de rătăcire”, în care nu trebuie să ieși la câmp, mai ales dacă este arșiță mare, pentru că „ți se mută mintea”.

Ilie Pălie și rolul lui în calendarul popular

Ilie Pălie nu apare în calendarul oficial al Bisericii Ortodoxe, iar în 1874, Sinodul a emis o hotărâre împotriva acestor „sărbători păgânești” ținute în afara rânduielii bisericești. Cu toate acestea, calendarul popular – transmis din generație în generație – a păstrat această zi ca pe un prag periculos, imediat după Sfântul Ilie (20 iulie) și chiar înaintea unei alte figuri misterioase: Sfântul Foca (23 iulie), protector împotriva incendiilor.

Astfel, săptămâna 20–23 iulie este percepută ca o perioadă tensionată, în care focul bântuie lumea. Sfântul Ilie aduce trăsnetul, Ilie Pălie aduce arșița, iar Foca vine cu focul pământesc. Este o succesiune de zile în care omul stă în defensivă, se roagă, stă în casă și evită orice gest riscant.

Tradiții, semne și protecții

Pentru a se feri de „pălire”, țăranii foloseau ritualuri simple: agheasmă pe la colțuri, busuioc uscat pus la brâu, ață roșie legată la încheietura copiilor. Se mai spunea că cine doarme în ziua lui Ilie Pălie visează dacă va fi pălit sau nu. Copiii mici erau ținuți în casă, iar femeile nu ieșeau la soare. La sate, bătrânii vorbeau despre „pâlirea ogoarelor” – fenomenul prin care grâul se cocea prea repede și se usca, semn că Ilie Pălie a trecut pe acolo.

Deși uitat de majoritatea orașelor și nescris în calendare, Ilie Pălie rămâne un simbol al fricii rurale față de forțele naturii, într-o vreme în care oamenii nu aveau decât rugăciunea și tăcerea ca arme. Nu era un sfânt de icoană, ci un sfânt de teamă – unul care nu ierta și nu uita. El nu cere ofrande, ci cere respect, sub forma odihnei și a grijii față de viață.

Maura ANGHEL

În vremuri moderne, când vara se traduce în aer condiționat și asfalt încinse, Ilie Pălie poate părea o figură arhaică, fără rost. Dar în spatele lui stă un avertisment mereu actual: că uneori, natura nu iartă. Că focul, fie el de cer sau de soare, trebuie onorat, nu sfidat. Și că există zile în care e mai bine să te oprești, să taci și să respecți ritmul lumii.