Îngrijorări la nivel mondial: Donald Trump a transformat Rusia din inamic în parterner, dar asta costă foarte mult

Îngrijorări la nivel mondial: Donald Trump a transformat Rusia din inamic în parterner, dar asta costă foarte mult

Abordarea Washingtonului s-a schimbat radical odată cu întâlnirea de marți dintre negociatorii americani și ruși, față de cea care era în timpul administrației Joe Biden.

Atunci când președintele rus Vladimir Putin și-a lansat invazia în Ucraina în urmă cu aproape trei ani, președintele american de atunci, Joe Biden, a luat o poziție fermă de solidaritate cu Kievul, a format o echipă de aliați europeni și a pus consilierii să se ocupe de izolarea Moscovei din punct de vedere economic și diplomatic.

Abordarea din timpul administrației Donald Trump e cu totul alta. Oficialii s-au întâlnit la doar o lună după ce Trump a revenit la Casa Albă, Ucraina și partenerii NATO fiind marginalizați de o echipă relativ lipsită de experiență de consilieri ai lui Trump, iar Putin a făcut concesii chiar înainte de începerea discuțiilor.

Temeri pentru Europa

Graba lui Trump de a impune Rusia să pună capăt războiului din Ucraina a alimentat temerile legate de un acord de pace cu Putin care ar putea submina securitatea Kievului și a Europei și ar putea modifica peisajul geopolitic.

„Faptul cu adevărat îngrijorător este că Trump a transformat Rusia din paria în partener de preț în doar câteva zile. Acest lucru are un preț”, a declarat Brett Bruen, fost consilier pentru politică externă în cadrul administrației Obama.

Discuțiile de la Riad, prima dată când SUA și Rusia se întâlnesc pentru a discuta despre cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, au dus la un acord privind formarea de echipe de negociere pentru viitoarele întâlniri și la eforturi pentru restabilirea funcționării normale a misiunilor diplomatice ale fiecăreia, reflectând o dezghețare a relațiilor înghețate de mult timp.

Chiar înainte de discuții, politicienii europeni l-au acuzat pe Trump că a făcut concesii gratuite Moscovei săptămâna trecută, excluzând aderarea Ucrainei la NATO și afirmând că este o iluzie ca Kievul să creadă că poate recâștiga cele 20% din teritoriul său aflat acum sub control rusesc. Unii critici l-au condamnat pe Trump pentru ceea ce, în opinia lor, echivalează cu o îngăduință.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.