Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
Există în istoria artei întâlniri care nu se consumă, ci se ard. Întâlniri în care doi oameni nu își schimbă destinele, dar le reflectă unul în celălalt, lăsând o dâră de lumină și neliniște. Amedeo Modigliani și Constantin Brâncuși au fost doi astfel de oameni – două spirite europene, formate la marginea continentului, dar atrase cu aceeași ardoare de gravitația Parisului.
Se cunosc în jurul anului 1909, în Montparnasse, în acel Paris care adăpostea pe atunci nebunia și revelația începutului de secol. Brâncuși era deja un sculptor în formare solidă, trecut prin școala din București, prin atelierul lui Rodin și prin marile traume ale simplificării formelor. Modigliani, în schimb, era un pictor încă instabil, un aristocrat decăzut din Livorno, bolnav de tuberculoză și devorat de vise. Dar între ei nu s-a format o relație clasică de discipol și maestru. Ci una mai rară: un dialog aproape mut, dar adânc, între două căutări care mergeau în direcții opuse, dar cu aceeași sete.
Atelierul din Cité Falguière
Modigliani, în încercarea de a „elibera forma din pictură”, simțea nevoia unei rupturi. Cu îndemnul și ajutorul lui Brâncuși, închiriază în 1909 un atelier în Cité Falguière, cartierul atelierelor de piatră. Acolo, sculptorul român îl învață să cioplească piatra – nu ca să modeleze un trup, ci ca să simtă forța interioară a formei. În acea perioadă, Modigliani lucrează febril. Se spune că își căra singur blocurile de piatră pe umeri prin Paris. Mânca puțin, tușea sânge, sculpta nopți întregi. Brâncuși, calm și metodic, îi observa focul. Nu-l oprea. Îl lăsa să ardă.
Lucrările rezultate – mai puțin de 30 de sculpturi păstrate – sunt numite de critici „Cariatidele”. Capete ovale, alungite, ochi închiși, un echilibru greu între arhaic și modern. Sunt sculpturi care păstrează ecoul artei africane și cicladice, pe care Brâncuși o încorporase deja în viziunea sa. Dar în mâna lui Modigliani, ele devin altceva: o durere intelectualizată. O senzualitate disciplinată.
Eșecul portretului
Se spune că într-o zi, Modigliani a încercat să-i facă un portret lui Brâncuși. A desenat și a rupt. A desenat din nou și a abandonat. „Fața ta are atâtea fațete că nu pot prinde esența ta”, i-ar fi spus. Un gest simbolic, care spune tot despre diferențele lor: Brâncuși sculpta tocmai acea „esență”, iar Modigliani căuta mereu neliniștitul dintre suprafețe. A fost și singurul portret neterminat din cariera lui Modigliani.
Brâncuși – simplitate. Modigliani – febră.
În timp ce Brâncuși alunga din forme tot ce era descriptiv, Modigliani le încărca de melancolie. Brâncuși credea în sacru, în lumină, în verticalitate. Coloana fără sfârșit, Pasărea în văzduh, Muza adormită – toate sunt manifestări ale unei spiritualități tăcute. Modigliani, în schimb, picta absențe umane: femei nude cu ochi opaci, gâturi întinse imposibil, figuri care par să plutească între vis și resemnare.
Și totuși, Brâncuși i-a lăsat lui Modigliani ceva: un sens al esenței, al verticalității. Gâturile personajelor sale, sculptate sau pictate, au ceva din coloana brâncușiană. O încordare către cer, chiar și în mijlocul mizeriei.
Finaluri paralele
Modigliani moare în ianuarie 1920, la 35 de ani, într-un spital din Paris, într-o cameră rece, fără bani și fără tratament. A doua zi, Jeanne Hébuterne, iubita lui și mama copilului său, însărcinată cu al doilea, se aruncă de la etajul cinci.
Brâncuși, pe atunci în plină maturitate artistică, asistă la stingerea unui om pe care nu l-a putut salva, dar care i-a fost, poate, cel mai autentic interlocutor în materie de formă vie.
Brâncuși avea să trăiască până în 1957, într-un atelier din Impasse Ronsin, sculptând tăceri și făcând din viață o meditație asupra simplității. Modigliani a lăsat în urmă o operă mică, dar devastator de umană.
Ceea ce ne rămâne astăzi nu e doar amintirea unei prietenii sau ecoul unei influențe. Ci dovada că arta adevărată nu este un transfer de tehnici, ci o înfruntare de viziuni. Modigliani și Brâncuși nu au construit împreună o școală. N-au lăsat manifeste sau declarații comune. Dar între febra unuia și tăcerea celuilalt s-a născut, pentru o clipă, un spațiu de recunoaștere. Un spațiu în care forma nu era doar formă, ci memorie. În care piatra devenea carne și carnea – în pictură – devenea sculptură. Și poate că în acele capete închise la ochi pe care le-a sculptat Modigliani în atelierul de lângă Brâncuși nu se ascund simple figuri. Poate că acolo, fără să o știm, se închide o rugăciune nerostită.
O amintire. O reverență mută făcută celui care l-a învățat să tacă în piatră.
Clara DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
