Inundaţii pe insulele greceşti Paros şi Mykonos în urma unor ploi diluviene / Şcoli închise pe mai multe insule la Marea Egee, în urma revărsării unor cursuri de apă

Inundaţii pe insulele greceşti Paros şi Mykonos în urma unor ploi diluviene / Şcoli închise pe mai multe insule la Marea Egee, în urma revărsării unor cursuri de apă

 Insulele Paros şi Mykonos, foarte frecventate de turişti în sezonul estival, sunt afectate luni seara de ploi diluviene şi de inundaţii bruşte care continuă marţi, anunţă marţi oficiali locali, care precizează că nicio victină nu a fost semnalată imediat, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Primarul Paros, Costas Bizas, anunţă că un curs de apă a ieşit din matcă, în satul de pescari Naousa, a inundat magazine şi locuinţe şi a luat 40 de vehicule.

Agenţia Protecţiei Civile îi îndemna luni pe locuitorii din Paros şi Mykonos să rămână în interior.

Precipitaţiile intense urmează să se deplaseze către Insulele Chios, Samos şi Ikaria.

Potrivit serviciilor meteorologice, ploi însoţite de rafale de vânt de până la 74 de kilometri pe oră reprezintă un ”pericol” şi urmează să continue marţi. 

Şcolile au fost închise preventiv pe insulele Paros, Mykonos, Rodos , Kos, Kalymnos, Symi şi Tilos

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.