Iulie 2023, cea mai călduroasă lună din istoria Terrei
Iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată pe Terra de când se fac măsurători, a confirmat Serviciul european de observaţii prin satelit Copernicus. Şi oceanele au avut o temperatură record la suprafaţă. Luna trecută, marcată de caniculă şi incendii pe tot globul, a fost cu 0,33 de grade Celsius mai caldă decât cea care deţinea până acum recordul, iulie 2019, şi cu 0,72 de grade peste cea medie a lunilor similare din deceniul trecut. Şi oceanele au avut temperaturi la suprafaţă fără precedent. Pe 30 iulie s-au înregistrat 20,26 grade, record absolut. Pe ansamblul lunii, temperatura medie a oceanului planetar a fost cu 0,51 grade mai mare decât media deceniului precedent. Totodată datele Copernicus au mai arătat că banchiza din Antarctica a atins cea mai mică suprafaţă într-o lună iulie de la debutul observaţiilor prin satelit, cu 15% sub media corespunzătoare a acestei luni. Oamenii de ştiinţă cred că va continua căderea de recorduri, ei se aşteaptă la un final de an fierbinte din cauza evoluţiei fenomenului climatic El Nino în zona Oceanului Pacific, ceea ce înseamnă o încălzire suplimentară a lumii. Secretarul general al ONU, António Guterres, afirma recent că umanitatea a ieşit din era încălzirii climatice şi a intrat în era fierberii globale.
Vlad POPA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
