JD Vance dă cărțile pe față și explică Ucrainei adevărata miză a acordului pentru minerale: Va fi garanția de securitate

JD Vance dă cărțile pe față și explică Ucrainei adevărata miză a acordului pentru minerale: Va fi garanția de securitate

Vicepreședintele american JD Vance a declarat luni că acordarea unui interes economic Washingtonului în viitorul Ucrainei va servi ca o garanție de securitate pentru țara invadată de Rusia în februarie 2022

„Dacă doriți garanții reale de securitate, dacă doriți să vă asigurați că (președintele rus) Vladimir Putin nu invadează din nou Ucraina, cea mai bună garanție de securitate este să le oferiți americanilor un avantaj economic în viitorul Ucrainei”, a declarat Vance în interviu.

„Aceasta este o garanție de securitate mult mai bună decât 20 000 de soldați dintr-o țară oarecare care nu a mai purtat un război în ultimii 30 sau 40 de ani”, a adăugat acesta.

Vance a mai spus: „Ceea ce președintele Trump a spus în mod clar și consecvent este că, desigur, ușa este deschisă, atât timp cât Zelenski este dispus să discute serios despre pace. Nu poți veni în Biroul Oval sau oriunde altundeva și să refuzi să discuți chiar și detaliile unui acord de pace.”

SUA vor un acord pentru mineralele din Ucraina

Președintele Donald Trump a căutat un acord cu Ucraina în domeniul mineralelor ca răsplată pentru ajutorul de miliarde de dolari acordat de SUA Ucrainei în timpul invaziei Rusiei. Trump a declarat că va oferi marți mai multe detalii cu privire la viitorul acestui potențial acord.

Discuțiile de vineri ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu Trump la Casa Albă au eșuat și s-au încheiat fără un acord oficial.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.