Liderul teroriștilor Hamas, Yahya Sinwar, eliminat de Israel

Liderul teroriștilor Hamas, Yahya Sinwar, eliminat de Israel


Liderul teroriștilor palestinieni din gruparea Hamas, Yahya Sinwar, ar fi fost eliminat de armata israeliană, potrivit Times of Israel.

Anunțul a fost făcut de televiziunea Channel 12 din Israel, citând un înalt oficial israelian care a vorbit sub proitecția anonimatului.

Identitatea celui ucis nu a fost încă stabilită și confirmată nici de armata israeliană (IDF) și nici de Shin Bet, principalul serviciu de informații interne al țării.

Confirmarea din partea oficialului a venit după ce mai multe fotografiile cu teroristul ucis din Gaza au circulat în mediul online și pe rețelele de socializare.

Instituțiile de securitate din Israel cred, cu o marjă mare de siguranță, că persoana ucisă din fotografii a fost liderul teroriștilor Hamas, Yahya Sinwar.

Pe măsură ce informațiile potrivit cărora Israelul l-a eliminat pe șeful Hamas, Yahya Sinwar, creșteau, ministrul Apărării, Yoav Gallant, a scris pe Twitter: „Vom ajunge la fiecare terorist și îi vom elimina”.

Citând cartea biblică a Leviticului, Gallant a adaugat: „Vei urmări pe vrăjmașii tăi și ei vor cădea înaintea ta loviți de sabie”.

Ministrul Apărării a atașat la postare fotografii ale fostului șef militar al Hamas, Muhammad Deif, și ale liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, cu X-uri deasupra lor, împreună cu o a treia fotografie care este înnegrită, dar are un X prin ea, cu cineva care seamănă cu Sinwar. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.