Lista restricțiilor de circulație din zona centrală în perioada Sărbătorilor Iașului

Lista restricțiilor de circulație din zona centrală în perioada Sărbătorilor Iașului

 Autoritățile ieșene au anunțat o serie de restricții pe mai multe străzi din zona centrală, care au intrat în vigoare încă de marți dimineață. Deciziile punctuale de închidere a unor artere de circulație vor fi adoptate de polițiști în funcție de afluxul de pelerini la Sf. Parascheva

Racla cu moaște a fost scoasă marți din Catedrala Mitropolitană, printre primii pelerini fiind cele câteva mii de persoane care, anual, vin cu autocarele din Voluntari – parcarea vehiculelor pe bulevardele din apropierea Mitropoliei a determinat la restricții de trafic, iar alte străzi din apropierea zonei centrale au fost supraaglomerate.

  •  

Care sunt restricțiile anunțate de Primărie: 

  • În perioada 8 octombrie 2024, ora 0.00 – 15 octombrie 2024, ora 24.00 se închide, în funcție de necesități, circulația rutieră pe următoarele artere: str. Colonel Langa, str. G. M. Cantacuzino, str. Iordachi Lozonschi – str. Cloșca, str. Sf. Petru Movilă, str. Uzinei, str. Morilor, str. Alexandru Ipsilanti, str. Sf. Andrei, trecătoarea Iancu Bacalu, str. Iancu Bacalu – Traseul pelerinilor.
  • În perioada 8 octombrie 2024, ora 0.00 – 15 octombrie 2024, ora 6.00 se închide / restricționează traficului rutier, în funcție de necesități, pe următoarele artere, pentru parcarea autocarelor și microbuzelor cu pelerini: (1) bd. Regele Ferdinand I al României, tronsonul cuprins între Podu Roș și intersecția cu Podul de Piatră; (2) bd. Regele Mihai I al României, tronsonul cuprins între sos. Națională (spălătoria K9) și Podu Roș (sediul PNL).
  • În data de 11 octombrie 2024, în intervalul orar 18.00 – 21.00, se închide / restricționează traficul rutier pe traseul: str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă – str. Armeană – str. C. Negri – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Procesiunea „Calea Sfinților”.
  • În data de 14 octombrie 2024, în intervalul orar 7.00 – 14.00, se închide / restricționează traficul rutier, în funcție de necesități, pe următoarele artere: str. I. C. Brătianu (între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Cuza Vodă), str. Agatha Bârsescu (între str. I. C. Brătianu și str. Mănăstirea Dancu), bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Sfânta Liturghie.

Locurile de parcare pentru pelerini au fost stabilite în următoarele zone: bd. Regele Mihai I al României, tronsonul cuprins între sos. Națională (spălătoria K9) și Podul Roș (sediul PNL); bd. Regele Ferdinand I al României, tronsonul cuprins între Podu Roș și Podul de Piatră; parcarea de la Teatrul Național și parcarea de pe str. Agatha Bârsescu.

  •  

Poliţia Rutieră, Jandarmeria şi Poliţia Locală vor lua deciziile privind restricţionarea sau închiderea circulaţiei rutiere în diferite zone, în funcție de necesități, pentru buna desfăşurare a evenimentelor incluse în Sărbătorile Iaşului”, se arată într-un comunicat al Primăriei. 

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.