Mirel Palada dezvăluie date din sondajele interne: Călin Georgescu câștigă din orice poziție
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit celor mai recente sondări sociologice, pe Georgescu l-ar vota cel puțin 60% dintre români, spune sociologul Mirel Palada.
„În cazul în care Călin Georgescu este acceptat să participe la alegeri, în cazul în care s-ar relua alegerile de la turul 1, el ar lua 40% și ar înfrânge orice candidat în turul 2 cu cel puțin 60%, deci ar câștiga alegerile fără probleme.
În cazul în care s-ar relua turul 2 cu Elena Laconi, ar obține tot 60% conform celor mai recente rezultate ale sondajelor Sociopol făcute chiar în ianuarie", a spus Mirel Palada.
Palda, despre posibila prezență la vot: Vom avea o participare suplimentară, dar nu mult mai mare
Întrebat dacă oamenii vor ieși într-un număr și mai mare la vot, sociologul a explicat: "Vom avea o participare suplimentară, dar nu mult mai mare pentru că ea s-a văzut deja în noiembrie-decembrie, la alegerile acestea.
Ei deja și-au exprimat nemulțumirea prin vot, ducându-l pe Călin Georgescu la un nivel neașteptat de 23%, iar cei care au venit să voteze în noiembrie-decembrie vor veni și acum, la alegerile din mai”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.