Muncitorii invizibili care țin Iașul în viață

Într-o lume a vitezei, dominată de tehnologii strălucitoare și profesii „de birou”, uităm cu ușurință cine menține roțile societății în mișcare. În fiecare dimineață, când străzile sunt deja curate, clădirile îngrijite și șantierele fremătând de activitate, rareori ne întrebăm cine a făcut posibil acest lucru. Răspunsul? Muncitorii invizibili.

Ne vedem reflecția într-un oraș curat, dar nu și pe cei care îl curăță

Gunoierii nu sunt doar angajați ai salubrizării – sunt prima linie de apărare împotriva haosului urban. Se trezesc înainte de răsărit, parcurg kilometri zilnic, ridică tone de deșeuri. Totul pentru ca noi să ne putem desfășura „normal” ziua. Cu toate acestea, sunt adesea tratați cu indiferență sau dispreț. Nu îi vedem, deși ei ne văd pe noi – în fiecare dimineață, printre sacii negri ai nepăsării.

Femeile de serviciu, umbrele din spatele ordinii

În spitale, școli, instituții și clădiri de birouri, există o categorie de lucrători esențiali care fac ordine în haosul zilnic: femeile de serviciu. Cu mâini crăpate de detergenți și o tăcere care spune totul, ele păstrează igiena și sănătatea publică, în timp ce sunt privite ca „prea puțin importante” pentru a fi băgate în seamă. Dar fără ele, birourile ar deveni focare de infecție și spitalele – locuri periculoase.

Paznicii, vigilență fără recunoaștere

Stau ore în șir, adesea în frig sau caniculă, la intrările în instituții, bănci, centre comerciale. Sunt primii care întâmpină pericolul, dar nu primesc nici protecția, nici respectul cuvenit. Pentru majoritatea trecătorilor, sunt doar „bătrânii de la ușă”. Pentru angajatori, un cost redus de securitate. Pentru oraș? Un scut tăcut.

Muncitorii de pe șantiere, constructorii realității

Când ne entuziasmăm pentru o clădire nouă sau ne mutăm într-un apartament proaspăt finalizat, uităm cine a pus fiecare cărămidă, cine a stat ore întregi în praf, zgomot, pericol. Muncitorii de pe șantiere nu apar în reclame și nu sunt invitați la inaugurări. Dar fără ei, n-ar exista nici clădire, nici confort. De ce sunt invizibili? Pentru că ne-am obișnuit să-i considerăm firești. Să credem că munca lor e „inferioară” doar pentru că e murdară, grea sau prost plătită. Dar în realitate, fără ei, orașul s-ar prăbuși într-o zi. Sunt esențiali, dar tratați ca dispensabili. Ei țin în picioare orașul, iar noi trecem pe lângă ei ca și cum n-ar exista.

Clara DIMA

Cei care țin în viață orașul nu sunt influenceri, directori sau speakeri motivaționali. Sunt gunoierii, femeile de serviciu, paznicii și muncitorii în salopete. Ei sunt adevărații supraviețuitori urbani.