Noul standard pentru euro – 5,07 lei
* ultimul sondaj realizat în rândul membrilor CFA România, anticipează deprecierea leului față de euro, însă la valori mai scăzute decât cele estimate în mai * pentru orizontul de 6 luni valoarea medie a anticipaţiilor pentru cursul monedei unice este de 5,0691 lei, față de 5,1046 lei în mai
Cursul euro a avut o evoluție stabilă, în jurul pragului de 5,7 lei, însă tranzacțiile au fost realizate în „dinți de furculiță”, semn că piața valutară a fost agitată.
Săptămâna a început cu o medie a monedei unice de 5,0703 lei și a fost încheiată cu 5,0708 lei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,069 – 5,077 lei, după ce în ședința precedentă cursul a fost stabilit la 5,0692 lei, minimul ultimelor două săptămâni.
Ultimul sondaj realizat în rândul membrilor CFA România, anticipează deprecierea leului față de euro, însă la valori mai scăzute decât cele estimate în mai.
Astfel, pentru orizontul de 6 luni valoarea medie a anticipaţiilor pentru cursul monedei unice este de 5,0691 lei, față de 5,1046 lei în mai, iar pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului este anticipată la 5,1453 lei, de la 5,1723 lei în mai.
Piața monetară a fost stabilă vineri. Indicele ROBOR la la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,69%, față de 5,92% la începutul acestui an. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,82%, iar cel la 12 luni la 6,94%.
Indicii ROBOR s-ar putea apropia de pragul de 6,5%, egal cu valoarea dobânzii de politică monetară, ce a fost stabilită în august 2024. Majoritatea analiștilor anticipează că BNR va opera o primă tăiere a ratei de referință în primul trimestru al anului viitor, după ce se vor atenua efectele majorării taxelor și accizelor asupra inflației.
Christine Lagarde, președinta BCE, a declarat joi, la finalul ședinței de politică monetară a instituției europene, că evoluţia perechii euro/dolar este urmărită cu atenție, cu scopul de a stimula investițiile economice. În acest sens, un oficial al BCE a afimat că un curs de peste 1,20 dolari/euro poate genera probleme.
Consiliul guvernatorilor BCE a menținut joi principala rată de politică monetară, cea pentru facilitatea de depozit, la 2%, dobânda de refinanţare şi cea la facilitatea de creditare marginală la 2,15% şi, respectiv, 2,40%.
Vineri, euro a fluctuat în culoarul 1,1703 – 1,1761 dolari și a închis peste Ocean la 1,1742 dolari, după ce a atins joi un maxim de 1,1780 dolari. Evoluția de la sfârșitul săptămânii a fost caracterizată de atenția pe care piețele și-au îndreptat-o către ședințele de politică monetară, care se vor desfășura săptămâna aceasta, ale Rezervei Federale, care se află sub „asediul” criticilor venite de la Casa Albă, și ale Băncii Japoniei, în contextul negocierilor comerciale la nivel mondial. Ambele bănci centrale sunt așteptate să menţină dobânzile neschimbate.
Evoluția dezamăgitoare a vânzărilor cu amănuntul din Marea Britanie a afectat performanța lirei sterline față de euro, astfel că media acesteia a scăzut vineri la 5,8168 lei, minimul ultimelor patru luni, față de 5,8582 lei, la începutul săptămânii.
Francul elvețian a coborât vineri de la 5,4297 la 5,4251 lei.
Prețul gramului de aur a coborât de la 466,4699 lei la 464,9428 lei, minimul ultimelor două săptămâni. Scăderea se datorează deprecierii metalului galben de la un vârf de 3.437 dolari, atins miercuri, la 3.324 – 3.374 dolari/uncie.
„Războiul tarifelor” declanșat de către președintele Trump a afectat performanța criptomonedelor la sfârșitul săptămânii. Bitcoin a atins un minim de 115.000 dolari, după care a fluctuat între 117.000 și 118.500 dolari. Ethereum, care a fost cea mai tranzacționată monedă digitală a ultimelor zile, se tranzacționa între 3.733 și 3.800 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Sugestii de nume pentru caine - femela
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
