Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, la o școală de șoferi din Vaslui
O școală de șoferi din Vaslui este implicată într-un dosar de evaziune fiscală.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui au pus în aplicare, joi, cinci mandate de percheziție, în cadrul unui dosar de evaziune fiscală, la o școală de șoferi și la două locuințe, una din Vaslui și una din comuna Muntenii de Jos, fiind puse în executare și două mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, acțiunile au avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.
”În această cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de evaziune fiscală, fiind cercetată modalitatea prin care au fost evidențiate în actele contabile, ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție, au fost descoperite și ridicate documente ce pot servi la soluționarea cauzei. Ancheta este în curs de desfășurare, fiind continuate cercetările, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale”, precizează comunicatul IPJ Vaslui, citat de Agerpres.
Activitățile s-au desfășurat în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.