Portal de Open Data la Primăria Iaşi
Primăria Iași a lansat portalul Open Data (https://iasi.oras.digital/), un instrument inovator care va ajuta comunitatea ieșeană să acceseze și utilizeze informațiile publice. Acesta oferă cetățenilor și companiilor acces la date și informații despre diverse aspecte ale comunității, de la date turistice, despre sistemul de învățământ sau cel de sănătate până la date despre transportul public și salubrizare. Altfel spus, ieşenii pot afla în orice moment care este poziţia maşinilor Salubris, a mijloacelor de transport aparţinând CTP iaşi, pot afla informaţii despre numărul turiştilor care ne viztează oraşului, despre spaţiile de cazare, despre ce angajări se fac în oraş. Portalul Open Data oferă o varietate de instrumente de căutare și vizualizare a datelor, permițând utilizatorilor să acceseze atât informații în timp real, cât și arhive de date statistice. Utilizatorii au posibilitatea să descarce și să exporte datele în formate ușor de utilizat. Pe măsură ce Primăria Iași va dezvolta noi seturi de date, acestea vor fi afișate pe portal.
„Ne dorim ca portalul Open Data să devină un proiect colaborativ și de aceea invităm toate instituțiile, companiile sau ONG-urile care doresc să își deschidă datele să le publice pe acest portal, evident cu menționarea proprietarului. Având o varietate de date deschise cât mai mare vom încuraja inovarea, dezvoltarea de aplicații utile ieșenilor și îmbunătățirea proceselor de decizie în diverse domenii. Vă invit să explorați portalul și să ne transmiteți sugestiile și opiniile dumneavoastră! Împreună putem construi un oraș mai modern, mai inteligent și mai apropiat de cetățeni!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Ieșenii folosesc din ce în ce mai mult soluțiile digitale pentru serviciile publice
În spiritul celor de mai sus, au apărut şi aplicaţii îi ajută pe ieşeni. Una dintre acestea se numeşte UPPARK, iar prin intermediul ei se poate plăti foarte uşor parcarea sau se pot identifica rapid locurile de parcare. „Cu ajutorul acesteia, putem vedea în timp real ce locuri de parcare sunt disponibile în apropierea noastră și să plătim în câțiva pași simpli. În primăvara anului trecut, vă încurajam să folosiți această aplicație pentru locurile de parcare. Mă bucură faptul că, raportat la luna februarie de anul trecut, tranzacțiile prin intermediul UPPARK au crescut (de la 6684 la 10325). În medie, în anul 2022, au fost aproximativ 9357 tranzacții lunare. Vă încurajez să utilizați în continuare alternativele digitale și aștept feedback-ul vostru pentru a putea găsi împreună soluții eficiente pentru serviciile publice”, spune viceprimarul Daniel Juravle. Lucian STATE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
