Primăria Iaşi vrea un sediu nou
* Primăria ieşeană ar urma să-şi mute integral activitatea în actualul sediu al Direcţiei Generale Economice şi Finanţe Publice Locale Iaşi, care va fi extins pe orizontală şi verticală, recompartimentat şi dotat, asfel încât să asigure spaţii corespunzătoare pentru prestarea serviciilor publice către cetăţeni, la standarde ridicate
Primăria Municipiului Iaşi mai face un pas spre realizarea unui nou sediu. Astfel, pe data de 13 februarie, de la ora 9.00, Palatul Roznovanu va găzdui o dezbatere publică a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) întocmit în vederea construirii Centrului Administrativ al Municipiului Iaşi. Noua construcţie ar urma să fie realizată pe locul şi lângă Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni (CIC), mai exact în spatele, respectiv curtea Palatului Roznovanu. Prin HCL 143/2018, modificată prin HCL 569/20/12.2018, s-a aprobat trecerea din domeniul public al Statului Român şi administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi în domeniul public al Municipiului Iaşi şi administrarea Consiliului Local Iaşi a unui imobil, respectiv Corpul C2 (denumit generic corpul B) situat în Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 47-49, actual 11. În prezent în acest imobil îşi desfăşoară activitatea Direcţia Generală Economică şi Finanţe Publice Locale Iaşi, ce face parte din structura organizatorică a Municipiului Iaşi, însă municipalitatea ieşeană a preluat integral imobilul în vederea construirea unui nou centru administrativ. „Solicitarea de transfer în proprietatea Municipiului Iaşi este motivată de faptul că această clădire necesită efectuarea unor lucrări urgente de reabilitare şi consolidare. Municipiul Iaşi îşi propune ca imobilul să fie extins pe orizontală şi verticală, recompartimentat şi dotat astfel încât să asigure spaţii corespunzătoare pentru prestarea serviciilor publice către cetăţeni la standarde ridicate. Intenţia Municipiului Iaşi este de a integra această clădire în proiectul noului Centru Administrativ al Primăriei Municipiului Iaşi, un concep modern de tip Smart City”, se arată într-o notă de fundamentare a Primăriei Iaşi.
Pereţi din sticlă
Viitorul centru administrativ, ce va fi compus din mai multe corpuri de clădire, va avea un regim de înălţime cu trei niveluri în subteran, parter şi două etaje şi pereţi tip cortină din sticlă. „Din punct de vedere arhitectural, clădirea va fi prevăzută cu pereţi cortină generoşi în vederea asigurării unui grad satisfăcător de luminozitate naturală. Se va alege un tip de sticlă cu capacitate de reflexie pentru a pune în valoare clădirile învecinate tip monument. Se va utiliza pe cât posibil conceptul de birouri tip open space”, se arată în tema de proiectare.
Palatul Roznovanu va păstra doar activităţile Consiliului Local şi ale demnitarilor
Viitorul sediul al Primăriei face parte dintr-un proiect mai vast, municipalitatea ieşeană intenţionând să schimbe radical esplanada Teatrului Naţional şi a zonelor adiacente. Terenul pe care se doreşte a fi realizată această amenajare are o suprafaţă totală de 21.822 metri pătraţi şi cuprinde situl istoric al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, cu o suprafaţă de 12.078 metri pătraţi şi esplanada obiectivului cultural menţionat, care are o suprafaţă de 9.744 metri pătraţi. Tudor DAMASCHIN
* * *
Dezbaterea privind noul sediu al municipalităţii va fi precedată de cea a unui PUZ propus de Parohia „Sf. Apostol şi Evanghelist Luca”. Aceasta a propus construirea unui lăcaş de cult pe aleea Cimitirul Evreiesc. Evenimentul va avea loc miercuri, 12 februarie, tot în Palatul Roznovanu.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
