Protest la Palatul Cotroceni: Mai multe organizații îi cer lui Iohannis să intervină în cazul Roșia Montana
Mai multe organizaţii, între care Comunitatea Declic, Uniţi Salvăm, Rosia Montana în UNESCO World Heritage, Funky Citizens, Mining Watch România, Prietenii Roşiei Montane, Corupţia Ucide, Greenpeace şi Evoluţie în instituţie au anunţat protestul „Ieşim în stradă pentru Roşia Montană!”, programat să aibă loc duminică, de la ora 19:00, în faţa Palatului Cotroceni.
Organizaţiile cer public preşedintelui Klaus Iohannis să îşi exercite rolul de mediator şi să solicite prim-ministrului să renunţe la iniţiativa de a retrage dosarul Roşia Montană din procedura de includere în patrimoniul UNESCO.
”Domnule preşedinte, a venit momentul să discutăm despre elefantul din cameră: Roşia Montană şi ezitările Guvernului de a o susţine pentru lista UNESCO. Din păcate, Roşia Montană acum a ajuns monedă de negociere în politica de partid. Vă cerem public, domnule preşedinte Iohannis, să scoateţi elefantul de aur din Guvern! Roşia Montană nu e locul de joacă al politicienilor! Trebuie să vă exercitaţi rolul de mediator între noi, cetăţenii, şi cei cărora aurul le fură minţile”, este apelul lui Tudor Brădăţan, director executiv al Comunităţii Declic.
Organizatorii protestului afirmă că ”viitorul Roşiei Montane în UNESCO depinde de noi”.
”Dacă nu intervenim, Florin Cîţu şi Coaliţia îşi vor pasa la nesfârşit responsabilitatea unei decizii. Riscăm ca pe ultima sută de metri sau chiar în ziua plenului Comitetului UNESCO, premierul să mandateze Ministerul Culturii să retragă dosarul. Exact aşa s-a întâmplat în 2018, în Guvernul Dăncilă. Premierul Cîţu este inconsecvent în declaraţii. Ca partener de guvernare, a propus Coaliţiei retragerea nominalizării de la UNESCO. Ca premier, recunoaşte că va cauta soluţii pentru exploatarea aurului. Florin Cîţu suferă şi el de sindromul Ponta care una voia ca deputat, alta ca premier”, se mai arată în apelul la protest.
Organizaţiile afirmă cer public preşedintelui Iohannis să intervină, reamintindu-i propria declaraţie din 6 ferbruarie 2015: “În numele Roşiei Montane s-a creat o mişcare civică şi comunitară despre care s-ar putea spune că „mută munţii” atunci când este în joc păstrarea autenticităţii şi a tradiţiei vechi a acestei localităţi”.
Protestatarii vor veni în faţa Palatului Cotroceni (intrarea dinspre Piaţa Leu) pentru a-i cere preşedintelui să îşi asume o poziţie clară şi un mandat ferm pentru delegaţia României de la Reuniunea Comitetului UNESCO. (Sursa: News.ro)
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
