PSD acuză alocări discreționare ale fondurilor guvernamentale
Conducerile PSD Bacău și Consiliului Județean au criticat, într-o conferință de presă, modul în care Guvernul a alocat fonduri, la ultima rectificare bugetară a anului. „Este o pagină neagră pentru administrația Bacăului, Guvernul PNL a sfidat Bacăul și Moldova”, a declarat eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău. Potrivit lui Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, Bacăul a primit doar 7,8 milioane de lei, mult după Iași, Suceava și Neamț.
Ivancea a mai spus că este o „diferență remarcabilă” între Ardeal și Moldova, după banii dați de Guvernul PNL. Ivancea a dat ca exemplu județul Bihor, care a primit 44,7 milioane de lei, mult peste Bacău.
„Cei din alianța de dreapta au promis alocări importante pentru dezvoltarea județului, dar constatăm că, în Ardeal, cetățenii sunt considerați de rangul 1, iar în Moldova, de rangul al doilea”, a declarat Ivancea. „Nu pot să nu observ modul discreționar și politicianist în care se alocă fondurile”, a declarat președintele Consiliului Județean, care a promis că va face eforturi pentru a găsi alte surse de finanțare.
Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a apreciat că recenta rectificare bugetară are rolul de fidelizare a structurilor din teritoriu, fidele lui Ludovic Orban, președintele liberalilor. „PNL trece prin turbulențe, iar Orban s-a gândit să arunce cu banii în țară, funcție de puterea baronilor liberali. Toți banii au venit către primari PNL, după ce tot ei au vânturat principiul echidistanței. Așteptăm să vedem politica USR, care a promis alocări de 25% pentru Bacău, au proiecte îndrăznețe de realizat, trenuri urbane, parcări plutitoare…”, a spus Benea.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
