Reparatorii de locomotive au încetat greva
Astăzi, la amiază, salariații Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive (SCRL) au încetat greva şi au reluat lucrul în toate secţiile, după ce conducerea companiei CFR Călători a semnat contractul de mentenanţă cu SCRL, a declarat directorul SCRL, Cristian Coconaşu. „Începând cu ora 12:00, s-a reluat activitatea de reparaţii din SCRL în toate secţiile. Contractul de mentenanţă a fost semnat. Traficul ar trebui să se normalizeze în cursul zilei de astăzi. Nu vor fi probleme, toate locomotivele care sunt în secţii vor fi reparate, ca să nu fie probleme pe partea de asigurare de material rulant de tracţiune”, a precizat directorul Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive.
La rândul său, prim-vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012, Ionel Savin, a confirmat că angajaţii SCRL au încetat greva, după ce compania CFR Călători a semnat contractul de mentenanţă cu SCRL. „S-a semnat contractul de mentenanţă cu CFR Călători, iar începând cu ora 12:00 s-a reluat lucrul în toate secţiile SCRL”, a precizat prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, întâlnirea de joi dintre conducerea companiei CFR Călători şi reprezentanţii angajaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive (SCRL) Braşov a avut loc la solicitarea ministrului de resort, Lucian Bode.
„Dialogul este singura cale de rezolvare a problemelor pe care le aveţi. În lipsa dialogului, problemele nu se rezolvă de la sine iar starea de conflict poate escalada. De aceea vă solicit să discutaţi până când veţi găsi o soluţie de compromis. Trebuie să vă gândiţi în permanenţă că prestaţi un serviciu public şi orice întârziere sau anulare de tren îi afectează în primul rând pe români. Nu uitaţi că sunteţi aici să găsiţi soluţii iar acest lucru trebuie să îl faceţi cât mai repede. Normal era să nu ajungeţi în această situaţie, normal era să vă rezolvaţi rapid orice divergenţă”, le-a transmis ministrul Transporturilor celor două părţi implicate în conflictul de muncă.
Mai multe trenuri de călători au fost anulate, azi, de CFR Călători, în cea de-a treia zi de grevă a salariaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov. Angajaţii SCRL au intrat în grevă marţi, nemulţumiţi de faptul că CFR Călători a refuzat să încheie un nou contract de mentenanţă cu SCRL, în condiţiile în care ultimul a expirat la finele lui decembrie. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Avertisment sumbru de la Washington: România lipsește din discuțiile strategice ale Statelor Unite ale Americii. Este urgent ca Președintele României să vină aici cu o agendă clară și să repună România pe hartă
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
TVA de 21% pentru suplimentele alimentare, o lovitură dată bolnavilor și vârstnicilor
