Scandal monstru pe o stradă din Urziceni între 25 de persoane. Doi oameni au murit
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, ar fi vorba despre două grupări rivale, clanul Catană din Prahova și clanul Ministru din Ialomița. Cele două victime decedate fac parte din gruparea din Urziceni.
Două persoane au murit sâmbătă după-amiaza în urma unui scandal în care au fost implicate peste 25 de persoane pe o stradă din municipiul Urziceni, informează Mediafax.
Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, sâmbătă după-amiaza, prin apel la 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane în municipiului Urziceni.
La fața locului au fost trimise mai multe echipe de ordine publică, rutieră și investigații criminale.
Conflictul a fost aplanat.
Conform polițiștilor, au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care cinci au ajuns la unități medicale din municipiile Urziceni și București pentru îngrijiri medicale.
Două dintre persoanele ajunse la la spital au decedat.
Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și stabilirii situației de fapt.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.