ERR(2): Warning: Undefined variable $categorie
ZiarulEvenimentul Dev

Spaima Tătăraşului a ieşit, ieri, din Penitenciar

Cristi F., acum în vârstă de 46 de ani, a călcat prima dată pe bec în februarie 2009. Atunci a fost prins conducând în stare de ebrietate un vehicul neînmatriculat. A primit două pedepse a câte un an de închisoare, ambele cu suspendare. Trei luni mai târziu, s-a încăierat într-un bar din Tătăraşi, unde a scos câţiva dinţi unui client. Acesta l-a dat în judecată pentru lovire şi alte violenţe, procesul încă nu ajunsese la judecata pe fond, iar Cristi a comis-o din nou. De data asta a învineţit ochii unei vecine, Alina A. Care a făcut şi ea plângere. Astfel, arţăgosul s-a mai ales cu două condamnări de trei, respectiv patru luni închisoare. Tot cu suspendare.

Doi ani a stat cuminte, aşteptând să treacă termenul de supraveghere. Dar şi-a pierdut răbdarea şi a mai intrat încă o dată în conflict cu legea. O nouă infracţiune la regimul rutier, conducerea unui autovehicul neînmatriculat, încă şase luni, tot cu suspendare. Omul a recidivat în 2013, de data asta fiind judecat pentru săvârşirea infracţiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate. A primit numai patru luni, iarăşi cu suspendare.

Ajunsese să nu-i mai pese şi obişnuia să conducă în stare de ebrietate. O vreme i-a mers, dar, în mai 2014, a fost depistat în trafic la limita comei alcoolice. A refuzat cu îndârjire recoltarea probelor biologice, astfel că i s-au deschis două dosare penale. Procesele au durat ceva, el a făcut apel, dar în aprilie 2018 judecătorii au tras linie. I-au contopit toate cele opt condamnări, a ieşit o rezultantă de patru ani, trei luni şi 20 de zile şi l-au băgat la zdup.

În Penitenciar, Cristi şi-a reconsiderat total conduita,  a ieşit la muncă, dovedind un zel neaşteptat, a fost recompensat de 15 ori şi n-a primit nicio sancţiune. A participat la aproape toate programele educative, implicându-se total. Doar o singură dată a lipsit, dar pe motiv de boală. Răcise în ultimul hal. Devenise un deţinut model, astfel încât, la începutul acestei luni, cei de la Penitenciar l-au sfătuit să se adreseze Judecătoriei pentru a obţine liberarea condiţionată. Ispăşise două treimi din pedeapsă, avea dreptul la aşa ceva, iar supraveghetorii i-au dat referinţe foarte bune.

Instanţa a mai ţinut cont şi de faptul că, la niciuna din infracţiuni, Cristi nu fusese obligat să achite despăgubiri civile, aşa încât, prin sentinţa de vineri, a admis cererea, iar astăzi, ieşeanul de 46 de ani este iarăşi în libertate. Marcel FLUERARU

 

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.