Strigăte la vizita Regelui Spaniei şi a premierului. „Asasini!”

Strigăte la vizita Regelui Spaniei şi a premierului. „Asasini!”

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi premierul Pedro Sanchez au fost întâmpinaţi duminică cu strigăte de protest la Paiporta, un oraş devastat de inundaţii: „Asasini!”, s-a strigat. O mulţime furioasă a aruncat cu noroi în cortegiu, au observat jurnaliştii AFP la faţa locului.

Nemultumirea oamenilor este îndreptată în special împotriva preşedintelui de dreapta al regiunii Valencia, Carlos Mazon, şi a premierului socialist Pedro Sanchez. „Mazon, demisionează!”, „Câţi morţi?”, „Afară!”, a strigat mulţimea care a acuzat autorităţile de abandon.

Regele şi soţia sa, regina Letizia, au sosit duminică în sud-estul Spaniei, unde sunt aşteptate noi ploi abundente după inundaţiile fără precedent de la începutul acestei săptămâni

Conform ultimelor date, 217 persoane au murit în urma inundaţiilor – 213 numai în regiunea Valencia.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.