TIR răsturnat la Grințieș

TIR răsturnat la Grințieș

Un TIR s-a răsturnat pe drumul naţional DN 15, în localitatea Grinţieş, şoferul acestuia fiind încarcerat, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

La faţa locului au intervenit pompierii şi cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ.

‘Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că un TIR era răsturnat în afara părţii carosabile, iar conducătorul auto era încarcerat. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din cabina autotrenului. Concomitent cu misiunea de descarcerare s-a acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Potrivit IPJ Neamţ, şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat.

‘În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 47 ani, din Petricani, conducea un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară şi semiremorcă, pe DN 15, într-o succesiune de curbe ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe spaţiul verde’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Şoferul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările într-un dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă.  

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.