Vremea continuă să se răcească
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru joi, 26 august. Precipitațiile vor fi prezente în Transilvania, Moldova, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile se vor afla, în continuare, în scădere.
Vremea, joi, 26 august, va fi instabilă. Meteorologii au emis avertizări meteo de cod galben de instabilitate atmosferică ce va fi valabil în sudul, sud-vestul, centrul și estul țării până la ora 10.00, 26 august. Se anunță, astfel, ploi cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale rafalelor de vânt.
După ce avertizarea de vreme rea va expira, în prima parte a zilei, ploile și cantitățile de apă vor fi, în continuare, semnificative în mai multe zone ale țării, anunță ANM. Potrivit prognozei meteo, după-amiază, atmosfera va fi mai plăcută.
Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate, cu intensificări în zonele (sub)montane, precum și în Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și nordul Munteniei. Cerul va fi variabil, însă se vor semnala înnorări în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile minime se vor situa între 9 și 16 de grade Celsius, cele mai mici valori fiind estimate în Transilvania, unde acestea vor fi cuprinse între 5 și 13 grade Celsius. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius. Pe litoral, valorile termice vor atinge maximum 28 de grade.
Ploile se vor semnala și în București
Potrivit prognozei meteo pentru ziua de joi, în Capitală cerul va fi mai mult înnorat. Vor fi prezente, de asemenea, și averse cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice.
Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate și se pot intensifica pe perioade scurte de timp.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 și 14 grade Celsius. Cele maxime vor atinge 27 de grade Celsius.
Ce vești aduce prognoza meteo pentru zonele de munte
În zonele montane, vremea va rămâne ploioasă în prima parte a zilei, însă după-masă se poate să se ivească soarele. Temperaturile vor fi, însă, mai scăzute decât cele raportate în zilele anterioare.
Vor fi prezente, de asemenea, ploi, iar rafalele de vânt vor fi puternice la altitudinile mari.
Temperaturile minime se vor situa între 5 și 14 grade Celsius. Valorile termice maxime vor atinge 24 de grade.
Se răcesc temperaturile și la mare
Pe litoral, vremea aduce averse de scurtă durată. Vântul se va intensifica și este posibil să fie semnalate și descărcări electrice.
Cerul va fi variabil. În unele momente ale zilei se vor raporta înnorări.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 15 și 19 grade Celsius, în timp ce valorile maxime se vor situa până în 28 de grade Celsius.
Ce valori termice se anunță în orașele din România
Potrivit ANM, valorile termice maxime ce se vor semnala în principalele orașe din țară sunt:
Oradea – 25°C
Timișoara – 24°C
Baia Mare – 22°C
Craiova – 28°C
Sibiu – 22°C
București – 27°C
Constanța – 28°C
Galați – 26°C
Brașov – 19°C
Miercurea Ciuc – 19°C
Iași – 22°C
Cluj-Napoca – 22°C
Suceava – 22°C
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemănătoare
VIDEO - 25 ani de IULIUS: 3 grădini urbane amenajate de la zero în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, 18 hectare spații verzi, peste 80.000 arbori maturi și arbuști
TUIASI, lider în învățământul superior tehnic din România
Cum să mănânci avocado? 8 reţete pe care nu le ştiai
O poliţistă de 23 de ani a murit în Botoșani, în urma unui accident rutier / Mașina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens
Grecia, în plin "război" cu incendiile de vegetaţie. Mai multe localităţi au fost evacuate. Pompierii intervin lângă Atena
Alertă extraterestră: un obiect misterios din spațiul cosmic ar putea fi o navă OZN „ostilă” care se apropie de noi! Cercetătorii avertizează că un posibil atac ar putea avea loc în noiembrie
Procurorii DNA fac percheziții de amploare: 'Cazul Anastasiu' a deschis Cutia Pandorei pentru afaceriști Prejudiciul total 10 milioane de euro.
Cutremur în România în zona Vrancea
Sugestii de nume pentru caine - femela
