”Războiul pomilor de Crăciun”: Municipiul Suceava egalează recordul Brașovului / În Moldova va fi adus un molid de 29 de metri de la Ocolul Silvic Breaza

”Războiul pomilor de Crăciun”: Municipiul Suceava egalează recordul Brașovului / În Moldova va fi adus un molid de  29 de metri de la Ocolul Silvic Breaza

Un molid, cu o înălțime de 29 de metri va ajunge la Suceava pentru a înfrumuseța municipiul cu ocazia Crăciunului. Un brad cu aceeași înălțime a fost anunțat și în Brașov, iar oficialii de aici anunțau că este cel mai înalt pom de Crăciun din țară.

Bradul, având 29 de metri, a fost adus, marţi seara, în centrul Brașovului, de pe o păşune a municipalităţii din Poiana Braşov.

„Braşovul va avea din nou cel mai înalt brad de Crăciun natural din România. Acesta este, de asemenea, unul dintre cei mai înalţi brazi pe care i-a avut Braşovul până acum. Greutatea lui este de aproximativ 17 tone”, a precizat atunci purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Molidul destinat Sucevei are tot 29 de metri, iar înălțimea a fost măsurată cu drona, în teren, de unde a fost recoltat, scrie ziarul din Suceava.

Brazii de la Ocolul Silvic au ajuns inclusiv la Chișinău, dar și în alte localități din țară.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.