Aproape 3.700 de băcăuani au COVID

 Aproape 3.700 de băcăuani au COVID

 

Județul Bacău a ajuns la 3.680 de bolnavi confirmați cu noul Covid, de la începutul pandemiei. Din total, puțin peste 1000 sunt cazuri active, adică sunt înregistrate de autorități ca fiind bolnavi COVID în momentul de față. Însă doar câteva sute sunt în spital. Sunt active 1.091 cazuri de Covid 19, iar 272 de persoane sunt internate în unitățile sanitare”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bacău.

În afară de cele 272 de persoane internate, alte 107 nu au dorit sa continue tratamentul în spitale, drept urmare au cerut externarea. Restul persoanelor, adică peste 64%, sunt încadrate ca fiind asimptomatice.De la începutul pandemiei, 1.357 persoane care au luat virusul au fost încadrate ca fiind asimptomatice. Procentual înseamnă aproape 37 la sută dintre pacienți, care au manifestat doar pierderea mirosului și gustului, dureri în gât sau nu au avut chiar deloc simptome fiind depistați pozitiv la testele de rutină sau dacă au fost nevoiți să își facă analiza.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.