Cel mai circulat tronson de tramvai din Iași va fi refăcut

Cel mai circulat tronson de tramvai din Iași va fi refăcut

Au fost demarate lucrările de modernizare pe cel mai intens circulat tronson de tramvai din Iași, în zona Târgu Cucu – o investiție esențială pentru siguranța și confortul călătorilor din capitala Moldovei. În această etapă, echipele CTP Iași au început tăierea asfaltului și betonului în zona de după intersecția cu strada Armeană, înspre Mănăstirea Golia.

Lucrările se desfășoară pe timp de seară și noapte, imediat ce programul de circulație al tramvaielor se încheie, pentru a nu afecta traficul de zi. „Am început lucrările de tăiere a asfaltului în zona de după intersecția Armeană, înspre Golia. Sperăm ca într-o săptămână să putem definitive aceste tăieri, urmând ca după aceea, să întrerupem circulația și să decopertăm asfaltul și betonul din zonă, pentru a putea înlocui șina. Am ales acest interval întrucât știm că, în această perioadă, traficul este mai redus. Lumea pleaca în vacanță, iar copiii au și ei vacanță pe perioada verii. În felul acesta, sperăm să nu fie un disconfort foarte mare pentru călătorii din Iași”, a precizat Cristian Stoica, director al Companiei de Transport Public din Iași.

Estimările companiei indică faptul că această primă etapă va dura aproximativ o săptămână. Ulterior, va fi necesară o întrerupere temporară a circulației tramvaielor pe segmentul afectat, pentru continuarea lucrărilor în regim extins.

Conducerea Companiei de Transport Public din Iași a anunțat că ieșenii care circulă pe rutile afectate de lucrări vor fi preluați cu autobuzele. Totodată, Cristian Stoica, directorul CTP Iași, a explicat de gradul de uzură al liniilor de tramvai este mai mare în zona Târgu Cucu, care este una extrem de tranzitată de ieșeni. „Din cauza reducerii anumitor trasee, călătorii vor fi preluați cu autobuze din zona Târgu Cucu până în Copou sau la gară. Aceste lucrări sunt foarte importante. Pe acel tronson sunt opt tramvaie care tranzitează. El este supus unei uzuri foarte mari, din cauza intervalului de urmărire foarte mic dintre mijloacele de transport. Sunt perioade în care trec tramvaiele la 20 sau 30 de secunde, unul după altul. Depinde de trasee. Astfel, fenomenul de uzură este prezent în acea zonă. Să nu uităm că am făcut acea linie în urmă cu aproximativ 10 sau 12 ani”, a mai spus conducerea CTP Iași. Cristian ANDREI

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.