Degustări de brânzeturi, afumături, dulcețuri și vinuri, în Copou!

Degustări de brânzeturi, afumături, dulcețuri și vinuri, în Copou!

* „Iașul în bucate” – Târgul regional dedicat tradiției și gustului authentic * participă zeci de producători locali din cele șase județe ale regiunii (Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău și Vaslui)

Iașul găzduiește în această săptămână un eveniment culinar de excepție, care aduce în prim-plan tradițiile gastronomice, produsele ecologice și măiestria artizanală a producătorilor din întreaga Regiune de Dezvoltare Nord-Est.

Târgul Producătorilor Locali – „Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane și artizanale” va avea loc în perioada 18–20 iulie 2025, în Parcul Expoziției, și este organizat de Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Academia Română – Filiala Iași, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, Asociația Rural Development Research Platform și Asociația „Produs în Iași”.

Zeci de producători locali din cele șase județe ale regiunii (Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău și Vaslui) vor aduce spre vânzare și degustare produse tradiționale atestate, preparate ecologice, bunătăți din zone montane și obiecte de artizanat lucrate manual.

Pe durata celor trei zile, vizitatorii vor putea participa la sesiuni de degustare a produselor locale (brânzeturi, afumături, dulcețuri, vinuri, pâine de casă, produse apicole etc.), prezentări tematice despre diferențele dintre produsele ecologice și cele convenționale, demonstrații culinare și ateliere interactive, susținute de producători și meșteșugari, campanii de promovare a identității gastronomice regionale.

Evenimentul urmărește nu doar promovarea gustului autentic, ci și susținerea micilor producători și consolidarea unei economii locale sustenabile. Este, totodată, un pas important spre încurajarea consumului responsabil și conștient.

„Iașul trebuie să devină o platformă regională de promovare a produselor autentice. Vrem ca producătorii din zona rurală să aibă acces direct la consumatori și să contribuim astfel la păstrarea tradițiilor locale”, a declarat unul dintre organizatori. Carmen DEACONU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.