Iașul devine capitala familiei

Iașul devine capitala familiei

Parcul Expoziției din Iași va găzdui, pe 7 septembrie, cea de-a cincea ediție a Festivalului Familiei, un eveniment de referință organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita. Gândit ca o celebrare publică a valorilor autentice care susțin viața de familie – iubirea, răbdarea, credința și bucuria – festivalul devine, an de an, o declarație de prezență a comunității ieșene în fața unei lumi tot mai fragmentate.

Organizat în apropierea praznicului Nașterii Maicii Domnului și al sfinților părinți Ioachim și Ana, evenimentul împletește tradiția cu actualitatea, duhul ortodoxiei cu bucuria firească de a trăi împreună. Nu este doar un prilej de distracție, ci o formă de mărturisire publică a credinței în familie ca loc de viață, de creștere și de sens. Potrivit organizatorilor, ediția din acest an se dorește a fi un semn viu al prezenței Duhului Sfânt în viața oamenilor – delicată, discretă, dar plină de entuziasm și vitalitate”, spun reprezentanții fundației.

Atmosfera de sărbătoare va fi susținută de numeroase activități gratuite, pregătite pentru toate vârstele: ateliere de creație, pictură pe icoane, robotică, dans sportiv, storytelling, caligrafie, experimente științifice, educație rutieră, prim ajutor, inteligență emoțională și limbi străine. Pe parcursul zilei vor avea loc momente muzicale și artistice susținute de coruri, școli de muzică, trupe de teatru pentru copii și tineri artiști ai comunității locale.

Ediția din acest an are o miză profundă: este dedicată familiilor numeroase, aflate uneori în lupta pentru un trai demn. Fondurile strânse în cadrul festivalului vor sprijini proiectul „Dar pentru copii”, parte din Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”. În acest fel, bucuria sărbătorii se transformă în fapte concrete, oferind un cămin cald celor care au cea mai mare nevoie.

Festivalul Familiei este, totodată, un dar oferit comunității ieșene de Biserică: o zi de răgaz, de reflecție și de recunoștință. Într-un timp grăbit și nesigur, evenimentul amintește că familia nu este o simplă unitate socială, ci temelia unei lumi vii. Și că acolo unde există legătură, dăruire și credință, există și speranță.

Maura ANGHEL

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.