Județele unde primarii liberali îngheață taxele și impozitele pe 2023

Județele unde primarii liberali îngheață taxele și impozitele pe 2023

Mai mulți primari PNL au decis să înghețe taxele și impozitele pe 2023.


Toţi primarii liberali din judeţul Neamţ vor îngheţa taxele şi impozitele pentru anul viitor, a anunţat, într-un comunicat de presă remis Agerpres, preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr. Măsura se va aplica atât persoanelor fizice, cât şi agenţilor economici şi a fost aprobată cu unanimitate în Biroul Executiv Judeţean al PNL Neamţ.

"Perioada pe care o traversăm este dificilă din punct de vedere economic, ne aşteaptă o iarnă grea, iar viziunea PNL Neamţ este cât se poate de clară: fără creşteri de taxe şi impozite locale, fără introducerea altora noi", a precizat liderul PNL Neamţ.

George Lazăr a explicat că, potrivit Codului Fiscal, primarii au posibilitatea de a majora anual taxele şi impozitele locale, dar niciun primar liberal din judeţ nu se va prevala de această posibilitate, iar taxele şi impozitele vor fi îngheţate.

Indexarea taxelor și impozitelor la rata inflației se va face după nivelul din 2021

În ceea ce priveşte obligaţia indexării taxelor şi impozitelor cu rata inflaţiei, aceasta va fi calculată, în localităţile conduse de primari PNL, în raport cu anul 2021.

"Am recomandat primarilor PNL să sprijine cât mai mult întreprinzătorii privaţi, printr-o atitudine deschisă faţă de solicitările acestora şi scurtarea circuitului birocratic în obţinerea autorizaţiilor şi aprobărilor necesare pentru a-şi desfăşura activitatea", a adăugat preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr.

Decizia PNL Neamţ se va aplica în toate 36 de localităţi conduse de primari liberali.

Măsura vine în sprijinul a circa 343.000 locuitori din Neamţ, inclusiv a celor din municipiile Piatra-Neamţ şi Roman, ceea ce reprezintă aproape 62% din populaţia judeţului.  

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.