Sănătatea, în colaps administrativ. CNAS plătește mai bine salariile decât actul medical

Un raport dureros pentru sănătatea românească: în spitalele publice, banii nu urmează pacientul, ci salariile. Studiul „Analiza performanţei economice şi operaţionale în sistemul de sănătate”, realizat de Academia de Studii Economice din București împreună cu o rețea națională de sănătate și prezentat miercuri, 23 iulie, arată clar – CNAS finanțează mai bine salariile decât serviciile medicale.

În 2024, fondurile direcționate către servicii medicale spitalicești s-au ridicat la 16 miliarde de lei. În paralel, plățile pentru salarii au ajuns la 15,5 miliarde. În 2025, salariile vor depăși oficial serviciile în bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Practic, spitalele sunt plătite mai bine pentru a-și ține personalul la muncă decât pentru a-și trata pacienții.

Fonduri publice – distribuție dezechilibrată, efecte perverse

Din totalul de 28 de miliarde de lei primiți de spitale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), banii s-au împărțit aproape egal între salarii și servicii. 85% din acești bani au mers către spitalele publice. În teorie, asta înseamnă finanțare solidă. În practică, însă, rezultatul este o rețea sanitară dominată de ineficiență și lipsă de motivație.

Realitatea din teren: tarife mici, lipsă de performanță

Cercetarea subliniază un adevăr cunoscut, dar rar spus cu subiect și predicat: tarifele pe care CNAS le plătește pentru serviciile medicale sunt subdimensionate și nu acoperă costurile reale ale furnizorilor. Diferența este acoperită prin metode ineficiente și arbitrare. Asta înseamnă lipsă de stimulente pentru optimizarea spitalelor publice, tratament inechitabil față de spitalele private, riscuri grave pentru sustenabilitatea bugetară a sistemului.

Spitale pline, performanță lipsă

În 2024, casele de asigurări au contractat peste 121.000 de paturi în 709 spitale (353 publice, 356 private). Cele mai multe – 72% – pentru spitalizări de urgență. Au fost 3,27 milioane de cazuri de pacienți acuți (95% tratați în spitale publice), 390 de mii de pacienți cronici și 6,3 milioane de servicii de spitalizare de zi.

Totuși, eficiența nu ține pasul cu volumul. De ce? Pentru că sistemul încurajează plata statică – nu performanța. Mai exact: dacă spitalul funcționează bine sau prost, primește bani oricum. Pe când un serviciu medical eficient, livrat rapid și profesionist, este slab recompensat.

România are un sistem de sănătate în care pacientul este lăsat pe planul doi. Iar atunci când salariile devin mai importante decât actul medical, când finanțarea se face fără criterii de performanță și fără presiune pe rezultate, sănătatea publică se degradează încet și sigur.

Nicoleta ZANCU