29 iulie – Ziua Imnului Național al României

Pe 29 iulie, România își onorează unul dintre cele mai profunde simboluri identitare: Imnul Național, „Deșteaptă-te, române!”. Este mai mult decât o zi festivă – este o invitație la reflecție, într-un context în care patriotismul pare să fi fost înlocuit cu deziluzia, iar identitatea națională cu globalizarea fără rădăcini.

Scris în 1848 de Andrei Mureșanu, pe o melodie atribuită lui Anton Pann, imnul a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în plină efervescență revoluționară. Nu întâmplător, el a devenit o coloană sonoră a luptei pentru libertate în momente-cheie: Revoluția din 1989, marile manifestații pentru drepturi și demnitate, protestele împotriva corupției. Fiecare generație care s-a revoltat împotriva somnului civic și a fricii a regăsit în acest imn un steag invizibil.

Dar ce înseamnă astăzi „Deșteaptă-te, române!”? Este doar o formalitate intonată în deschiderea unor ceremonii oficiale? Sau mai are puterea de a trezi ceva în noi?

Realitatea crudă este că am început să ne trezim tot mai greu. Ne trezim târziu la urne, târziu la nedreptăți, târziu la conștiința de sine. Și poate tocmai de aceea acest imn nu trebuie redus la un simbol al trecutului, ci reactivat ca un cod de trezire. Un reminder că națiunile nu dispar din lipsă de glorie, ci din lipsă de vigilență.

Ziua Imnului nu ar trebui să fie o comemorare cu discursuri goale și coroane protocolare, ci un test al trezirii colective. Ce ne mai unește azi? Ce ne mai face români? Avem nevoie să recitim versurile acestui imn cu ochii deschiși și inima vie. Avem nevoie să înțelegem că „acum ori niciodată” nu e doar un refren revoluționar, ci o alegere zilnică.

Pentru că, în fond, nu ne cântă nimeni libertatea, dacă nu o cântăm noi mai întâi. Și nu ne trezește nimeni – dacă nu ne trezim singuri.