Academia SFR revine în forță. Patru tinere actrițe își pot face debutul pe platoul de filmare al ediției 16
Iașul se pregătește să devină, și în această vară, un loc al debuturilor cinematografice. În cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc (6–10 august 2025), organizatorii lansează din nou proiectul Academia SFR, dedicat formării viitoarelor actrițe de film. Patru tinere cu vârste între 20 și 28 de ani vor fi selectate pentru un program intensiv de pregătire și filmare, desfășurat într-un cadru profesionist, sub coordonarea regizorului multipremiat Bogdan Mureșanu.
Proiectul este destinat exclusiv tinerelor care nu au încă experiență în lumea filmului, dar care sunt studente sau absolvente în domeniul Teatru/Actorie, la nivel de master sau disertație. Participarea este gratuită, iar procesul de selecție include două etape distincte: trimiterea unui CV, a unui videoclip de prezentare și a unui monolog filmat, urmate – pentru cele selectate – de un interviu individual.
Fiecare participantă va filma un teaser artistic, care va fi difuzat online sub forma unui concurs de popularitate, dar va rula și pe marele ecran în timpul festivalului. Practic, cele alese vor trăi prima experiență de film real, alături de profesioniști din industrie, într-un mediu complet echipat și gândit pentru a le susține debutul artistic.
Selecția finală va fi anunțată la finalul lunii iunie, iar înscrierile se pot face în perioada 6–18 iunie 2025, printr-un e-mail trimis la adresa dedicată: academiasfr@festivalsfr.ro. Condițiile tehnice pentru materiale sunt clare: prezentarea video de tip „about me” să nu depășească 1 minut și 30 de secunde, iar monologul filmat să fie de maximum 3 minute, livrate în format AVI sau MP4, în mod ideal pe orizontală, cu sunet clar și imagine bună.
Academia SFR nu este doar o oportunitate punctuală, ci un demers mai amplu de mentorat artistic. Pe lângă filmări, participantele vor lua parte la ateliere de actorie de film, întâlniri cu regizori, masterclass-uri și discuții aplicate despre meseria de actor în cinematografia românească. Proiectul creează, astfel, o punte reală între formarea academică și prima șansă de afirmare în industrie.
Prin această inițiativă, Serile Filmului Românesc confirmă și în 2025 rolul său de incubator de talente, dar și de deschizător de drumuri pentru generațiile viitoare de actori de film. Pentru multe tinere actrițe, Academia SFR poate fi startul unei cariere la care au visat, dar căreia nu i-au avut încă acces.
Clara DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.